Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Emmanuel Macron
Categorie: Știri internaționale
  • Emmanuel Macron a câștigat, duminică, al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța.
  • Acesta a obținut peste 58% dintre voturile valabile, iar în Paris scorul în favoarea sa a fost peste 80%.
  • În primul discurs susținut după câștigarea celui de-al doilea mandat, Macron a punctat că se simte “obligat pentru anii care vin”, conștient că unele dintre voturile care i-au fost acordate erau, de fapt, manifestări împotriva extremei drepte.

“După cinci ani de transformare, de ore cu bucurii şi ore dificile, dar şi de crize excepţionale, astăzi, 24 aprilie 2022, o majoritate a ales să îmi arate încredere ca să fiu preşedintele ţării noastre în următorii cinci ani. Ştiu ce vă datorez. Ştiu şi că unii dintre compatrioţii noştri au votat astăzi pentru mine, nu pentru a-mi susţine ideile, ci pentru a le bloca pe cele ale extremei dreapta. Le mulţumesc. Acest vor mă obligă pentru anii care vin”, a declarant Emmanuel Macron.

Acesta a pus accent pe mesajul transmis de cei care nu s-au prezentat la urne sau care au votat în favoarea contracandidatei sale: „Tăcerea celor care s-au abţinut reprezintă un refuz de a alege şi trebuie să răspundem pentru asta. Mă gândesc şi la cei care au votat pentru Marine Le Pen, pentru că acum nu mai sunt candidatul unei tabere, ci preşedintele tuturor. Ştiu că numeroşi compatrioţi care au ales astăzi extrema dreaptă, furia şi nemulţumirile care i-au făcut să aleagă acel proiect, trebuie de asemenea să aibă un răspuns. Este responsabilitatea mea”.

Marie Le Pen a declarat că îşi va continua „angajamentul faţă de Franţa şi francezi” și consideră că, duminică, a obținut totuși „o victorie strălucitoare”.

Emmanuel Macron a fost reales în funcţia de preşedinte al Franţei, el obţinând 58,55 la sută din totalul voturilor exprimate duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în timp ce Marie Le Pen a obținut un scor de 41,45%. Președintele în exercițiu a fost votat de peste 81% dintre parizieni.

Prezența la urne a fost, duminică, de 72%.

VEZI ȘI: Franța își alege președintele. Emmanuel Macron și Marie Le Pen, în turul al doilea

Back To Top