- Ministerul român de Externe a avut o primă reacție ca urmare a celor mai recente incidente produse în Transnistria.
- Diplomații români subliniază că este vorba despre evenimente produse în circumstanțe încă neelucidate.
Ministerul român al Afacerilor Externe îndeamnă la “abordarea cu reținere și prudență a situației” din Transnistria și arată că escaladarea tensiunilor nu este în favoarea locuitorilor de pe niciunul dintre malurile Nistrului.
“Ministerul Afacerilor Externe al României a luat notă cu preocupare de cele câteva incidente înregistrate recent, în circumstanțe încă neclare, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
MAE român apreciază că, în actualul context, este necesară abordarea cu reținere și prudență a situației, clarificarea neîntârziată a circumstanțelor acesteia, precum și evitarea angajării în orice eventuale provocări. Din această perspectivă, MAE exprimă sprijinul deplin pentru apelul la calm și responsabilitate al Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, precum și pentru eforturile autorităților de la Chișinău de a gestiona aceste evoluții în mod responsabil, transparent și echilibrat. Încercările de escaladare artificială, nejustificată a tensiunilor nu contribuie la menținerea unui climat predictibil și stabil și nu sunt în interesul locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului, mai ales în actualul context regional de securitate”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.
Autoritățile române au reafirmat, cu acest prilej, susținerea pentru “soluționarea politică a problemei transnistrene cu respectarea suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, și fără afectarea orientării sale pro-europene”.
VEZI ȘI: Noi atacuri ar fi avut loc marți dimineață, în regiunea separatistă Transnistria
Foto: newsweek.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea