Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

alegeri turcia
Categorie: Știri internaționale
  • Turcia va avea, pe 28 mai, un al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui.
  • Duminică, însă, partidul lui Erdogan pare să fi obținut majoritatea parlamentară, cu un scor  peste cel anticipat de sondaje.

Diferenţa dintre actualul președinte, Recep Tayyip Erdoğan, și principalul său contracandidat, Kemal Kılıçdaroğlu, a scăzut la sub cinci procente, după procesarea a 95,4% din voturile exprimate duminică, la alegerile din Turcia. Potrivit News.ro, decisive vor fi, în turul al doilea, din 28 mai, voturile alegătorilor celui de-al treilea candidat, Sinan Ogan, care a obținut 5,29% din sufragii.

Citiți și: SCRUTIN ISTORIC, DUMINICĂ, ÎN TURCIA. ERDOGAN AR PUTEA PIERDE PUTEREA

La alegerile parlamentare, după aproape  90% din voturi procesate, alianţa lui Erdogan părea să fi obținut majoritatea, adică 323 din cele 600 de locuri din Parlament, cu un scor peste cel anticipat de sondajele preelectorale. Alianţa Naţiunii, coaliţia de opoziţie a lui Kemal Kılıçdaroğlu, condusă de partidul său CHP (Partidul Republica al Poporului) şi din care mai fac parte încă cinci formaţiuni, inclusiv partidul de dreapta Iyi, este a doua ca mărime şi pare să fi obţinut aproximativ o treime din voturi, adică 35,6% din total, potrivit cifrelor publicate de agenţia de presă de stat Anadolu și citate de News.ro.

Foto: universul.net

Back To Top