- Sute de morți în Gaza, în urma atacului asupra unui spital baptist.
- Hamas acuză Israelul, în timp ce autoritățile israeliene spun că ar fi fost vorba despre un tir eșuat al Jihadului Islamic.
- Masacrul a anulat summit-ul la care ar fi trebui să participe astăzi președintele SUA. Joe Biden efectuează însă, miercuri, o vizită în Israel, unde se va întâlni cu premierul Benjamin Netanyahu.
Un şef al apărării civile din Gaza a declarat pentru Al-Jazeera că peste 300 de persoane au fost ucise la spitalul Al-Ahli al-Arabi, în timp ce o sursă din cadrul Ministerului Sănătăţii din Gaza, un departament controlat de asemenea de Hamas, a declarat că cel puţin 500 de persoane au murit în atacul pentru care Hamas acuză Israel, scrie News.ro.
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au afirmat însă marţi seara că, pe baza "informaţiilor pe care le au serviciile de spionaj, o rachetă eşuată a Jihadului Islamic Palestinian a cauzat explozia mortală de la spitalul din Gaza", pe care Hamasul a atribuit-o armatei israeliene, relatează The Times of Israel, mai notează News.ro.
Hezbollah a condamnat atacul și cere ca "miercuri să fie o zi a mâniei împotriva inamicului", calificând explozia de la spitalul din Gaza, care s-ar fi soldat cu peste 500 de morţi, drept "masacru" şi "crimă brutală".
Iordania a anulat, azi-noapte, summit-ul tripartit cu preşedintele Biden, informează AFP. Regele Abdullah al Iordaniei urma să găzduiască miercuri pe preşedinţii Statelor Unite, Egiptului şi Autorităţii Naţionale Palestiniene pentru un dialog despre repercusiunile periculoase ale conflictului din Gaza, conform anunţului făcut marţi de presa de la Amman. Liderii ar fi urmat să discute despre modalităţi de încetare a războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, "pentru a găsi un orizont politic care să permită relansarea procesului de pace", conform unui comunicat oficial.
Biden şi-a amânat în ultimul moment escala în Iordania, după ce Ammanul a anunţat că anulează summitul regelui Abdullah, dar efectuează astăzi o vizită în Israel, unde va avea o întrevedere "restrânsă" cu premierul israelian Netanyahu, apoi cu cabinetul de război israelian.
Citiți și: MESAJUL CUTREMURĂTOR AL MEDICULUI AMIN ZAHRA, DESPRE COLEGII SĂI DE BREASLĂ DIN ISRAEL: "AM VĂZUT MEDICI ÎNGENUNCHEAȚI DE DUREREA PROPRIEI NEPUTINȚE"
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană