Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Schengen Italia controale la granița cu Slovenia
Categorie: Știri internaționale

 

• Italia restabilește controalele la frontiera cu Slovenia.
• „Suspendarea Tratatului Schengen privind libera circulaţie în Europa a devenit necesară”, a declarat public premierul Meloni.

Italia restabilește controalele la frontieră cu Slovenia, ca parte a strategiei sale de îmbunătățire a securității interne împotriva amenințărilor cu atacuri teroriste în Europa, a anunțat miercuri guvernul, potrivit Reuters.
Măsura va intra în vigoare sâmbătă, 21 octombrie pentru o perioadă de zece zile care ar putea fi prelungită. Italia este deja a noua țară care reactivează controalele la unele dintre granițele lor, după ce măsuri similare au fost luate de Austria, Germania, Norvegia, Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Suedia și Franța.

„Intensificarea punctelor fierbinți de criză de la granițele Europei, în special după atacul asupra Israelului, a crescut de fapt nivelul de amenințare al acțiunii violente și în cadrul Uniunii”, a transmis guvernul într-un comunicat.
„Suspendarea Tratatului Schengen privind libera circulație în Europa a devenit necesară… și îmi asum întreaga responsabilitate pentru aceasta”, a scris premierul italian Giorgia Meloni pe X, platforma de socializare cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Decizia are loc în condițiile în care Germania urmează să notifice UE cu privire la planurile de introducere a controalelor fixe la granițele cu Polonia, Republica Cehă și Elveția. Anterior, acest lucru a fost posibil doar la granița cu Austria.

În paralel, și Austria a decis introducerea de controale la frontiera cu Cehia, cu scopul de a descuraja traficanţii de migranţi . Această măsură a intrat în vigoare la miezul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat Ministerul de Interne.

Austria, care a informat Comisia Europeană (CE) cu privire la această măsură, „vrea astfel să împiedice mafia migranților să-şi modifice rutele”, a anunţat ministrul de Interne Gerhard Karner, potrivit dw.com.

 Mai multe pe b1tv.ro

CITEȘTE ȘI: ÎNTREAGA LUME, EXPUSĂ AMENINȚĂRILOR ȘI VIOLENȚELOR DUPĂ IZBUCNIREA RĂZBOIULUI DIN ISRAEL

Back To Top