- Mai mulți indivizi înarmați și în haine de camuflaj au deschis focul, vineri seară, într-o sală de concerte din apropierea Moscovei, în timpul unui eveniment susținut de o trupă rock.
- Aceștia ar fi dechis focul cu arme automate, la Crocus City Hall, unde ulterior a izbucnit și un incendiu, provocat se pare de o explozie.
- Bilanțul, până sâmbătă dimineață, a ajuns la peste 60 de morți.
- Atacul a fost revendicat, azi-noapte, de gruparea teroristă Stat Islamic.
- Update. Aproape 150 de persoane și-au pierdut viața în urma atacului armat.
Un atac armat comis de persoane neidentificate a avut loc vineri seară într-o sală de concerte din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia capitalei Moscova, în timp ce avea loc un concert rock. Focurile de armă ar fi fost trase de mai multe persoane îmbrăcate în haine de camuflaj.
Ambasadele occidentale din Rusia au avertizat în legătură cu posibile atacuri teroriste în Rusia, avertismente pe care preşedintele Vladimir Putin le-a considerat ''o încercare de intimidare şi destabilizare a societăţii noastre'', aminteşte EFE, citată de Agerpres.
În urma atacului, autorităţile ruse au anunţat că au întărit măsurile de securitate pe aeroporturile şi gările din Moscova, iar primarul Serghei Sobianin a anulat toate evenimentele publice în capitala rusă în acest sfârşit de săptămână.
Ucraina a negat, de la început, orice implicare în evenimentele de la Moscova. Azi-noapte, gruparea sunită militantă Stat Islamic a revendicat, pe canalul său de Telegram, responsabilitatea pentru acest atac.
"Luptătorii Statului Islamic au atacat o mare adunare de creştini în oraşul Krasnogorsk, la periferia Moscovei, ucigând şi rănind sute de persoane şi provocând distrugeri pe scară largă înainte de a se retrage în siguranţă în bazele lor", susţine ISIS.
Bilanțul se ridică la aproximativ 200 de victime, dintre care, potrivit celor mai recente date publicate de Nexta, care citează presa de la Kremlin, se referă la până la 70 de morți.
Potrivit ministrului rus al Sănătății, 115 persoane, inclusiv cinci copii, au fost spitalizate în urma atacului de vineri seară, iar 60 dintre acestea sunt în stare gravă.
Update. Două persoane care ar fi participat la comiterea atacului de la Crocus City Hall, de lângă Moscova, au fost reţinute după o urmărire cu maşina, dar alți suspecți sunt încă în libertate, a declarat sâmbătă un deputat rus, transmite Reuters, citat de News.ro.
Update. Cele mai noi bilanțuri indică aproape 150 de morți și peste 100 de răniți.
Foto: Telegram/ Nexta
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană