Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Vulcanul Etna inaltat
Categorie: Știri internaționale

 

• Având în vedere că vulcanul Etna are o activitate persistentă, formarea sa este continuă.
• Măsurătorile efectuate pe 5 iulie de echipa de piloți de drone a Observatorului INGV-Etneo au arătat că marginea de est a craterului Voraginei s-a ridicat cu 107 metri, ajungând la aceeași înălțime cu Craterul de Sud-Est: adică 3.354 de metri.

Odată cu erupțiile vulcanice din iulie, de o intensitate notabilă, cu activitatea eruptivă explozivă, cu nori de fum de câțiva kilometri, craterul Voragine a crescut în mai puțin de o lună, depășind Craterul de Sud-Est care la 10 august 2021 ajunsese la altitudinea de 3.347 m. Paroxismul din 4 iulie, care a durat mai bine de 7 ore, a fost decisiv în creșterea progresivă a craterului Voraginei, care a afectat schimbarea profundă a morfologiei zonei de vârf.

Conul piroclastic care crescuse în zilele dinaintea paroxismului a fost distrus; în schimb, pe marginile craterului s-a înregistrat o acumulare notabilă de material piroclastic. Măsurătorile efectuate pe 5 iulie de echipa de piloți de drone a Observatorului INGV-Etneo au arătat că marginea de est a craterului Voraginei s-a ridicat cu 107 metri, ajungând la aceeași înălțime cu Craterul de Sud-Est: adică 3.354 de metri.

Creșterea Etnei a continuat de-a lungul a câtorva zile. Tot conform analizelor Observatorului INGV-Etna, fenomenul paroxistic din 7 iulie, caracterizat și prin explozii puternice, activitate efuzivă și o coloană de fum impunătoare, a contribuit și el la creșterea grosimii depozitelor din gura craterului Voragine. În acest fel, înălțimea marginii estice a craterului, așa cum au demonstrat sondajele de înaltă tehnologie efectuate cu dronă, a atins 3.369 de metri, fiind cea mai mare înălțime măsurată vreodată pe Etna.

Concluziile Observatorului INGV Etna din Catania sunt raportate pe site-ul IngvVulcani. Acum, marele vulcan are un aspect nou, și mai sugestiv. De subliniat că paroxismele puternice nu au provocat nicio pagubă oamenilor sau lucrurilor. Doar căderea cenușii vulcanice a provocat pagube agriculturii, neplăceri transportului rutier și acelor municipii ale căror drumuri erau acoperite cu nisip din Etna, cetățenii fiind nevoiți să-şi curețe balcoanele și spațiile interioare. Toate acestea manifestări sunt fiziologice în viața unuia dintre cei mai activi vulcani din lume, pe care locuitorii zonei îl numesc cu afecțiune la feminin „a Muntagna”, un simbol al Mamei Pământ.

Mai multe pe g4media.ro

CITEȘTE ȘI: MAE - RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE ÎN UNGARIA PENTRU CAMIOANELE DE MARE TONAJ, DIN CAUZA TEMPERATURILOR EXTREME

Back To Top