Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

serviciul militar obligatoriu Croatia
Categorie: Știri internaționale

 

• Croaţia, ţară membră NATO din 2009, va introduce un serviciu militar obligatoriu cu o durată de două luni pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, începând din ianuarie 2025, relatează vineri presa croată, potrivit agenţiei EFE.
• Guvernul croat estimează că între 4.000 şi 4.500 de tineri vor fi instruiţi în fiecare an în trei cazărmi.

Ministrul croat al apărării, Ivan Anusic, propusese această măsură la începutul anului, în cadrul modernizării generale a forţelor armate în cooperare cu NATO, deşi nu a oferit atunci detalii despre durata acestui stagiu militar şi nici despre pregătirea inclusă.

Ideea a fost sprijinită de premierul de centru-dreapta Andrej Plenkovic, care a argumentat atunci necesitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu prin “circumstanţele actuale de pericole de securitate în lume”, făcând referire la războiul din Ucraina.

După cum a explicat vineri portalul de ştiri Index, cele două luni de stagiu militar obligatoriu vor include o instrucţie de bază pentru trupele de infanterie, dar tinerii vor avea posibilitatea de a solicita o scutire de la acest stagiu pentru obiecţii de conştiinţă, însă în acest caz vor trebui să urmeze un stagiu de serviciu civil alternativ, cu o durată mai mare.

Guvernul croat estimează că între 4.000 şi 4.500 de tineri vor fi instruiţi în fiecare an în trei cazărmi, ei având posibilitatea ca la finalul celor două luni să urmeze o carieră militară profesionistă.

Croaţia a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2008 şi a format o armată profesionistă înainte de a se alătura NATO.

Mai multe pe afaceri.news

CITEȘTE ȘI: Recrutări la Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești. 16 posturi au fost scoase la concurs

 

Back To Top