- Bilanțul atacului de vineri seară, din orașul german Magdeburg, a crescut la cinci morți și 200 de răniți. Printre cei care și-au pierdut viața se află și un copil de 9 ani.
- Tragedia a fost provocată de un medic de 50 de ani, originar din Arabia Saudită, care a intrat cu mașina în mulțimea adunată la târgul de Crăciun.
Germanii au comemorat sâmbătă victimele atacului din Magdeburg. Un copil de 9 ani și patru adulți au murit, iar bilanțul ar putea crește întrucât 41 din cei 200 de răniți sunt în stare gravă.
Bărbatul care a intrat cu mașina în mulțime a fost reținut imediat după aceea, pe o stradă din apropierea pieței.
Şoferul, un medic specialist în psihiatrie şi psihoterapie, în vârstă de 50 de ani, care a emigrat din Arabia Saudită în 2006, s-a predat poliţiei la faţa locului. El este anchetat pentru cinci capete de acuzare de presupusă crimă şi 205 capete de acuzare de presupusă tentativă de crimă, a declarat procurorul Horst Walter Nopens într-o conferinţă de presă, scrie News.ro, citând presa internațională. Nopens a menționat că, printre altele, anchetatorii analizează dacă atacul ar fi putut fi motivat de nemulţumirea suspectului cu privire la modul în care Germania tratează refugiaţii saudiţi.
Citiți și: Cel puțin două persoane au murit după ce un bărbat din Arabia Saudită a intrat cu mașina în mulțime, la Târgul de Crăciun din Magdeburg (Germania)
„Nu există un loc mai paşnic şi mai vesel decât o piaţă de Crăciun. Ce act teribil este să răneşti şi să ucizi atât de mulţi oameni acolo cu o asemenea brutalitate”, a declarat cancelarul Olaf Scholz.
Descriindu-se drept un fost musulman, suspectul pare să fi fost un utilizator activ al platformei de socializare X, împărtăşind zilnic zeci de tweet-uri şi retweet-uri axate pe teme anti-islam, criticând religia şi felicitând musulmanii care au părăsit credinţa.
De asemenea, el a acuzat autorităţile germane că nu fac suficient pentru a combate ceea ce el a numit „islamificarea Europei”, mai notează News.ro.
Foto: Profimedia via digi24.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană