- Jimmy Carter, considerat cel mai longeviv președinte SUA, a murit duminică, la vârsta de 100 de ani, la mai mult de un an după ce intrase în îngrijire paliativă la domiciliu, în casa sa din orăşelul Plains, Georgia.
„Fondatorul nostru, fostul preşedinte american Jimmy Carter, a decedat în această după-amiază în Plains, Georgia”, a anunţat Centrul Carter pe platforma X.
Democrat, Carter a fost preşedinte din ianuarie 1977 până în ianuarie 1981, după ce l-a învins pe preşedintele republican în exerciţiu Gerald Ford în alegerile din 1976 din Statele Unite. Carter, la rândul lui, a fost înlăturat din funcţie patru ani mai târziu, alegătorii preferându-l masiv pe Ronald Reagan, fost actor şi guvernator al Californiei, adversarul său republican.
Carter a trăit după terminarea mandatului său mai mult decât orice alt preşedinte american. De-a lungul timpului, şi-a câştigat reputaţia de a fi fost mai bun ca ex-preşedinte decât a fost ca preşedinte. A părăsit funcţia prezidenţială în 1981 la cote record de nepopularitate, dar ceea ce a realizat ulterior i-a adus inclusiv un Premiu Nobel pentru Pace, obținut în 2022, pentru eforturile sale de a promova drepturile omului şi de a rezolva conflictele din întreaga lume, din Etiopia şi Eritreea până în Bosnia şi Haiti. Centrul său Carter din Atlanta a trimis delegaţii internaţionale de monitorizare a alegerilor la urnele din întreaga lume.
„Am avut o existenţă interesantă, aventuroasă şi plină de satisfacţii”, a spus chiar Jimmy Carter.
Citiți mai multe pe News.ro.
Foto: bbc.co.uk
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană