• Un bărbat de origine română a pătruns vineri în Bazilica Sfântul Petru din Vatican și a profanat altarul principal, urcându-se cu picioarele pe el și aruncând șase candelabre.
• Întregul moment a fost surprins de martori într-o filmare care s-a viralizat pe rețelele sociale, transmite agenția italiană ANSA.
Incidentul a avut loc vineri,7 februarie, iar motivul care l-a împins pe român să recurgă la acest gest nu este clar. Faptele sale au fost catalogate drept acte grave de vandalism.
În imagini, se vede momentul când bărbatul distruge șase candelabre din secolul al XIX-lea de pe altarul principal al Bazilicii Sfântul Petru din Vatican, estimate la o valoare de aproximativ 30.000 de euro.
După ce aruncă candelabrele, bărbatul începe să calce pânza albă a altarului și să tragă de ea.
Jandarmeria Vaticanului a intervenit imediat, forțele de ordine reușind să-l rețină pe bărbat. Acesta a fost identificat drept un cetățean român și a fost predat Poliției de Stat din Italia pentru continuarea cercetărilor.
„Este un episod al unei persoane cu dizabilități mintale grave, care a fost luată în custodie de Jandarmeria Vaticanului și predată autorităților italiene”, a transmis directorul Biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni, pentru ANSA.
Mai multe pe Hotnews.ro
CITEȘTE ȘI: Militar român reținut pentru pronografie infantilă. Unele dintre victime aveau vârste sub 5 ani
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană