• Ideea redirecționării a 93 de miliarde de euro din PNRR, neutilizate, către un fond comun pentru apărare ar fi fost prezentată de către Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, în timpul unei reuniuni online a Partidului Popularilor Europeni.
• Ea a spus că ar putea fi folosiți și bani din fondurile dedicate dezvoltării regionale care, de asemenea, nu au fost atrase de țările membre.
Suma de 93 de miliarde este una rămasă din fondul de redresare și reziliență, în valoare totală de 800 de miliarde de euro, un fond ce constă în granturi și împrumuturi în condiții avantajoase lansat pentru stimularea economiilor europene, după ridicarea restricțiilor impuse în timpul pandemiei.
Utilizarea acestor bani ar necesita modificări la nivel de norme, care vor trebui votate cu majoritate în Consiliul și Parlamentul European, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
CITEȘTE ȘI: Declarațiile care amplifică tensiunile în toată Europa. Controversele dintre Trump și Zelensky
Totuși, ideea creării unui fond comun european este întâmpinată ambivalent – deși unele țări susțin ideea și chiar propun înființarea de instituții suplimentare, altele s-ar putea opune.
Germania, de exemplu, s-ar putea declara contra ideii, având în vedere preocupările legate de sustenabilitatea datoriilor și de impactul asupra contribuabililor. Reticența este amplificată de apropierea alegerilor federale, în condițiile în care partidele politice (în special conservatorii și partidele extremiste) au poziții divergente cu privire la asumarea unei noi datorii comune, la nivelul UE.
La polul opus, un grup de experți din Marea Britanie a propus înființarea unei „bănci pentru reînarmare”, similară Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care ar putea atrage capital în valoare de 100 de miliarde de euro.
În lipsa consensului, statele UE au solicitat Comisiei Europene să utilizeze toate fondurile necheltuite aflate sub controlul său. Redirecționarea resurselor în sprijinul domeniului apărării marchează o schimbare semnificativă în politica UE, reflectând preocupările tot mai mari privind securitatea și nevoia unei apărări consolidate în contextul geopolitic actual.
În urmă cu aproape o lună, The Telegraph a dezvăluit că statele membre ale UE analizează extinderea schemei de finanțare din PNRR asupra Marii Britanii și Norvegiei, pentru ca și cele două țări din afara Uniunii să se înarmeze în contul unei datorii comune.
Blocul comunitar are nevoie de aproape 500 de miliarde de euro, în următorii zece ani, pe baza estimărilor oficiale, iar Uniunea explorează de mai multe luni piețele de credit pentru crearea unui fond comun cu această valoare, explică Financial Times.
Mai multe pe biziday.ro
CITEȘTE ȘI: Reuters: Discuții neoficiale discrete între americani şi ruşi, în Elveţia, despre războiul din Ucraina
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană