-
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că va retrage finanțarea federală pentru instituțiile de învățământ care tolerează „proteste ilegale” în campusuri.
-
Într-un mesaj publicat pe Truth Social, Trump a avertizat că „agitatorii” vor fi arestați sau expulzați în țările de origine, iar studenții americani implicați riscă exmatricularea sau detenția.
Prin politica „Fără măști!”, Trump adoptă o politică de toleranță zero față de aceste manifestații, pe care le acuză de alimentarea unui val de antisemitism, vandalism și violență. Discursul său pe această temă, lansat în urmă cu câteva săptămâni, a coincis cu o scădere semnificativă a demonstrațiilor pro-palestiniene în campusurile americane, relatează Israel Hayom.

La Columbia University, protestele s-au redus considerabil, iar susținătorii Hamas se tem de arestare și deportare, potrivit unor lideri ai comunității evreiești studențești, citați de Jurnalul. Hunter College, anterior un „epicentru al protestelor pro-palestiniene din New York”, a înregistrat o schimbare radicală de atmosferă.
„Astăzi, studenții se gândesc de două ori înainte de a purta banderole Hamas, pentru că știu care sunt consecințele – arestarea și deportarea din SUA. Nu mai vrem astfel de persoane în țara noastră! Protestele și-au pierdut elanul, iar să porți o eșarfă keffiyeh în fața forțelor de ordine nu mai e la modă”, susține Gideon Escovitz, student la Hunter College și lider al organizației Jewish Students for America.

Trump a semnat, după revenirea în funcția de președinte al Statelor Unite, ordine executive care prevăd sancționarea protestatarilor ce încalcă legea, investigarea susținătorilor Hamas și revocarea vizelor pentru studenții străini implicați în astfel de mișcări. Aceste măsuri au ca scop eliminarea influențelor externe suspecte din universitățile americane, potrivit administrației din State.
Foto-credit: Anna Moneymaker/Getty Images, Getty Images via AFP
Citeşte şi: Elon Musk susţine retragerea SUA din NATO
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană