Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Mark Carney, Canada, premier, Justin Trudeau
Categorie: Știri internaționale

 

• Fostul guvernator al Băncii Centrale canadiene, Mark Carney, a câştigat cursa pentru a deveni liderul Partidului Liberal, de guvernământ, şi îi va succeda lui Justin Trudeau în funcţia de prim-ministru, arată rezultatele oficiale ale votului din partid, anunţate duminică, relatează Reuters.
• Carney va prelua conducerea într-un moment tumultuos în Canada, care se află în mijlocul unui război comercial cu aliatul său de lungă durată, Statele Unite, şi trebuie să organizeze în curând alegeri generale.

Mark Carney, în vârstă de 59 de ani, a obţinut 86% din voturile exprimate şi a învins-o pe fostul ministru de finanţe Chrystia Freeland într-un scrutin în care au votat puţin sub 152.000 de membri de partid.

Premierul Justin Trudeau a anunţat în ianuarie că va demisiona după mai mult de nouă ani la putere, în timp ce rata sa de aprobare a scăzut vertiginos, forţând Partidul Liberal aflat la putere să organizeze rapid o competiţie pentru a-l înlocui.

CITEȘTE ȘI: Emmanuel Macron: „Rusia a devenit, astăzi şi pentru o lungă perioadă de timp, o ameninţare pentru Franţa şi pentru Europa”

„Nu faceţi nicio greşeală, acesta este un moment definitoriu pentru naţiune. Democraţia nu este un dat. Libertatea nu este un dat. Nici măcar Canada nu este un dat”, a spus Trudeau. „Acum, când canadienii se confruntă, din partea vecinului nostru, cu o provocare existenţială, cu o criză economică, canadienii arată exact din ce sunt făcuţi”, a transmis premierul.

Mark Carney, un novice în politică, a susţinut că este cel mai bine plasat pentru a revigora partidul şi pentru a prezida negocierile comerciale cu preşedintele american Donald Trump, care ameninţă cu tarife suplimentare ce ar putea paraliza economia dependentă de exporturi a Canadei.

Carney a fost candidatul principal, cu cele mai multe aprobări din partea membrilor de partid şi cu cei mai mulţi bani strânşi dintre cei patru candidaţi liberali.

Este pentru prima dată când un outsider fără experienţă politică reală devine prim-ministru al Canadei.

Carney a declarat însă că experienţa sa ca prima persoană care a ocupat funcţia de guvernator a două bănci centrale din G7 - Canada şi Anglia - îl poziţionează ca cel mai bun candidat pentru a-i face faţă lui Trump.

În timpul campaniei, Carney a declarat că susţine tarifele de retorsiune dolar pentru dolar împotriva Statelor Unite şi o strategie coordonată pentru stimularea investiţiilor. Acesta s-a plâns în repetate rânduri că sub conducerea lui Trudeau, creşterea economică a Canadei nu a fost suficient de bună.

Două surse din Partidul Liberal au declarat că Mark Carney va convoca alegeri în următoarele săptămâni.

Totuşi, sondajele indică faptul că nici liberalii, nici conservatorii nu ar putea forma un guvern majoritar. Alegerile trebuie organizate până la 20 octombrie.

Carney poate ocupa legal funcţia de prim-ministru fără un loc în Camera Comunelor, dar tradiţia spune că ar trebui să încerce să câştige unul cât mai curând posibil.

Carney a demisionat din toate posturile comerciale după ce şi-a lansat candidatura la conducerea partidului, în ianuarie.

Mai multe pe News.ro

CITEȘTE ȘI: SUA închid consulate din țări aflate în vestul Europei

Back To Top