-
Peste 80 de instituții de presă europene solicită eliminarea unui proiect de lege propus de guvernul maghiar, care amenință libertatea mass-media și a organizațiilor civile din statul vecin.
-
Executivul condus de Viktor Orbán urmărește restricționarea finanțării externe a mass-media și a organizațiilor pentru apărarea drepturilor democratice, potrivit agenției Reuters.
Proiectul de lege a fost prezentat săptămâna trecută de partidul Fidesz, aflat la guvernare și condus de premierul Viktor Orbán. Acesta prevede întocmirea unei liste a entităților care primesc finanțare străină, cu posibilitatea de limitare sau închidere a activității acestora dacă autoritățile consideră că „amenință Ungaria și cultura sa”.
În petiția semnată marți pentru a împiedica acest demers, inițiatorii afirmă că partidul Fidesz „adoptă aceleași tactici autoritare ca cele întâlnite” în Rusia sub conducerea lui Vladimir Putin. Legea rusă din 2012, menționată ca precedent, permite autorităților să desemneze drept „agenți străini” ONG-urile cu finanțare din afara țării implicate în activități politice.
„Proiectul de lege este redactat în termeni atât de vagi încât ar putea fi aplicat practic oricărei organizații implicate în viața publică sau în dezbateri – ceea ce include instituții media independente și, de asemenea, grupuri pentru drepturile omului”, se arată în textul petiției.
Semnatarii avertizează că libertatea presei în Ungaria nu mai este doar o problemă internă, ci una cu implicații europene, „în special într-o regiune în care un număr tot mai mare de lideri populiști adoptă metodele lui Viktor Orbán”.
Printre semnatari se numără 84 de redactori-șefi de la publicații importante, precum The Guardian (Marea Britanie), Liberation (Franța), Gazeta Wyborcza (Polonia), ORF (Austria), SME (Slovacia), Hospodarske Noviny (Cehia), precum și HotNews, Rise Project, Context, Recorder și Átlátszó Erdély din România. Aceștia cer intervenția guvernelor și a instituțiilor europene pentru blocarea adoptării proiectului, considerat în contradicție cu tratatele UE și cu Carta drepturilor fundamentale.
Proiectul de lege va fi votat la jumătatea lunii iunie și va fi cel mai probabil adoptat, având în vedere că Fidesz deține majoritatea absolută în Parlament.
Ce prevede proiectul de lege propus de Viktor Orbán
Proiectul vine după ce, în luna martie, premierul Viktor Orbán a anunțat public că intenționează să reducă finanțarea străină a mass-mediei independente, a politicienilor din opoziție și a ONG-urilor, pe fondul apropierii alegerilor din 2026. Acesta va permite Oficiului pentru Protecția Suveranității să creeze o listă a entităților cu finanțare străină, a căror activitate ar putea fi considerată o amenințare la adresa suveranității.
Printre criteriile care pot duce la includerea unei organizații pe listă se numără:
-
Subminarea „caracterului independent, democratic și bazat pe statul de drept” al Ungariei;
-
Încălcarea identității constituționale sau a culturii creștine a țării;
-
Contestarea primatului căsătoriei, al familiei și al sexelor biologice.

Organizațiile vizate de propunerea guvernului Orbán pot avea conturile bancare monitorizate, iar accesarea de fonduri din străinătate poate fi blocată. În plus, autoritățile vor putea efectua controale în sediile acestora, examinând documente și dispozitive electronice.
Dacă o organizație acceptă finanțarea externă, va trebui să plătească o amendă de 25 de ori mai mare decât suma primită. Dacă nu achită amenda în 15 zile, aceasta își va înceta activitatea, conform proiectului.
Reacția experților: „Toți cei care nu sunt loiali guvernului simt cuțitul la gât”
Într-un interviu acordat HotNews, Róbert László, expert al think-tank-ului Political Capital, își exprimă îngrijorarea cu privire la inițiativa legislativă din Ungaria: „Am avut o lege privind agenții străini în 2016 sau 2017, care spunea că, dacă ai finanțări străine, trebuie să te etichetezi ca atare. Dar nimic nu s-a întâmplat, nu au existat pedepse sau probleme cu autoritățile fiscale. Dar de data aceasta cred că va fi ceva mult mai radical!”.

„Ceea ce a învățat Viktor Orbán este că trebuie să înlăturăm restul presei independente, restul ONG-urilor și vocilor civile și că trebuie să conducem discursul public nu doar cu 80%, ci cu 100%!”, mai spune acesta, spunând că „există, de asemenea, un scenariu în care nu vor folosi instrumentul, ci doar vor intimida și vor folosi acest lucru în discursul public”.
„Acestea sunt toate scenarii realiste și nu vă pot spune ce se va întâmpla, dar principalul lucru este că toți cei care nu sunt loiali guvernului simt cuțitul la gât și simt că orice se poate întâmpla în ziua următoare și nu putem dormi liniștiți!”
- este concluzia trasă de Róbert László.
Sursă: HotNews; foto-credit: Miniszterelnok.hu, Botos Tamás / 444, Getty Images, Attila KISBENEDEK / AFP / Profimedia, Magyar Hang/Beliczay László
Citește și: Weekend excelent la ACS Prahova Ploiești / „Puștoaicele noastre pot face față oricui!”

