• Starul heavy metal Ozzy Osbourne a murit marți, la câteva săptămâni după ce s-a reunit cu colegii săi din trupa Black Sabbath și a susținut un concert de adio pentru fani.
• Într-o declarație, familia sa a spus că Ozzy a murit „înconjurat de dragoste”. Starul rock avea 76 de ani.
„Cu o durere pe care cuvintele nu o pot exprima, anunțăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a încetat din viață în această dimineață. A fost alături de familie, înconjurat de iubire”, a transmis familia artistului într-un comunicat.
În urmă cu mai puțin de trei săptămâni, Osbourne, în vârstă de 76 de ani, a urcat pe scenă la Villa Park și a cântat de pe un tron, adresându-le fanilor un mesaj emoționant: „Nu aveți idee cum mă simt – vă mulțumesc din suflet”, le-a spus artistul în vârstă de 76 de ani fanilor, în timp ce cânta de pe un tron pe scena de la Villa Park – un concert organizat pe 5 iulie, împreună cu unii dintre artiștii săi preferați, printre care Metallica și Guns'n'Roses, pentru „ultima sa plecăciune”.
Concertul a inclus reprezentații ale unor trupe preferate de Ozzy, precum Metallica și Guns N’ Roses.
Artistul suferea de boala Parkinson și, în ultimii ani, a avut și alte probleme de sănătate, inclusiv complicații apărute în urma unei căzături suferite în 2019.
Ozzy Osbourne a fost un pionier al muzicii heavy metal alături de trupa Black Sabbath, înainte de a se impune și ca artist solo. A rămas în memoria publicului pentru hituri precum Iron Man, Paranoid, War Pigs, Crazy Train și Changes, care au marcat mai multe generații de fani, atât în perioada Black Sabbath, cât și în cariera sa individuală.
Cântărețul a devenit cunoscut și datorită reality-show-ului difuzat în anii 2000 de MTV, The Osbournes, care prezenta viața sa haotică din Los Angeles alături de soția sa, Sharon, și doi dintre copiii lor, Kelly și Jack. Ozzy era faimos și pentru poveștile scandaloase din perioada de glorie a carierei sale de rock star – cea mai cunoscută fiind momentul în care a mușcat capul unui liliac pe scenă.
După ce a fost nevoit să anuleze mai multe concerte din turneu, Ozzy Osbourne a apărut pe scenă în mod surprinzător, într-un moment unic, la ceremonia de închidere a Jocurilor Commonwealth din 2022, în orașul său natal, Birmingham.
Concertul de la Villa Park, anunțat la începutul acestui an de soția sa, Sharon, fusese gândit ca un „rămas-bun perfect” pentru fani, potrivit declarațiilor acesteia.
De-a lungul carierei, Ozzy Osbourne a fost inclus atât în UK Music Hall of Fame, cât și în Rock and Roll Hall of Fame din SUA – de două ori în fiecare, atât ca membru al trupei Black Sabbath, cât și ca artist solo.
Are o stea pe Walk of Fame de la Hollywood, dar și pe Broad Street din Birmingham, orașul său natal. A primit un premiu Ivor Novello pentru contribuția sa remarcabilă la muzică și a câștigat cinci premii Grammy din 12 nominalizări. De-a lungul anilor, i-au mai fost acordate distincții precum Godlike Genius Award de la NME și Living Legend de la Classic Rock.
Osbourne îi lasă în urmă soția sa, Sharon, și copiii lor, Aimee, Kelly și Jack, precum și cei doi copii mai mari, Jessica și Louis, din prima căsătorie cu Thelma Riley, și nepoții.
CITEȘTE ȘI: Felix Baumgartner a murit, joi, 17 iulie, într-un accident cu parapanta
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană