• Peste 300 de piromani au fost arestaţi în acest an, în Grecia, a anunţat, sâmbătă, premierul grec Kyriakos Mitsotakis pe reţeaua de socializare TikTok.
• Guvernul grec a adoptat săptămâna aceasta o nouă lege, care prevede pedepse mai aspre.
De la începutul anului, aproximativ 45.000 de hectare de păduri, tufişuri şi terenuri agricole au fost distruse de incendii în Grecia. Aceasta reprezintă o suprafaţă mai mare decât oraşul german Köln. Şi, potrivit serviciului meteorologic grec, sezonul incendiilor de vegetaţie nu s-a încheiat încă.
Potrivit prim-ministrului Mitsotakis, poliţia a arestat deja peste 300 de piromani în acest an, relatează News.ro.
În acest context, guvernul grec a adoptat săptămâna aceasta o nouă lege. Dacă în trecut, autorii incendiilor scăpau adesea cu pedepse uşoare (cum ar fi pedepse cu închisoarea cu suspendare sau amenzi mici), acum riscă o pedeapsă efectivă cu închisoarea, precum şi amenzi mai severe, care pot ajunge până la 200.000 de euro.
Noua legislaţie permite, de asemenea, confiscarea bunurilor autorilor acestor infracţiuni.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană