• Franţa se confruntă cu o zi agitată miercuri, în urma apelului „Blocăm tot", care a apărut pe reţelele sociale şi care va fi un indicator al furiei sociale într-o ţară aflată în plină criză politică.
• Blocaje ale infrastructurilor de transport, ale locurilor simbolice sau ale liceelor, demonstraţii, „greva cardurilor bancare” (plăţi exclusiv numerar) sunt câteva dintre modalităţile în care protestatarii au de gând să „blocheze tot”. MAE a emis alertă de călătorie.
În urma numirii lui Sébastien Lecornu în locul lui François Bayrou, care tocmai a fost înlăturat de la Matignon, şi cu opt zile înaintea unei mobilizări sindicale, o mulţime de acţiuni sunt planificate încă din zori în metropole, în oraşele mici şi în mediul rural din Franţa. Dar amploarea mobilizării rămâne incertă.
În Savoia, de exemplu, mobilizarea se desfăşura dimineaţă fără probleme, deşi mai mult de o sută de persoane pe biciclete încetineau traficul circulând în jurul sensurilor giratorii din centrul oraşului Chambéry, relatează Le Figaro, citat de News.ro.
La Lyon, se înregistrat o tentativă de blocare a cheiului Victor-Augagneur, în timp ce şoferii încearcau să îşi facă loc spre serviciu. Se scandau sloganuri precum „Macron, demisionează”.
80 000 de jandarmi şi poliţişti sunt mobilizaţi şi „niciun blocaj” nu va fi tolerat, a avertizat ministrul demisionar de interne, Bruno Retailleau.
Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nuñez, a declarat că se aşteaptă la o acţiune „dură”, deoarece mişcarea a fost „preluată de extrema stângă", dar el nu crede că acţiunea va mobiliza „societatea civilă”.
Încă de luni seară, 11 000 de persoane s-au adunat în faţa primăriilor din Franţa pentru „a-şi lua rămas bun” de la François Bayrou, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, dând astfel un indiciu al mobilizării.
Această mişcare are loc, de asemenea, într-o atmosferă specială, deoarece predarea de putere între fostul ocupant al Matignonului şi succesorul său, Sébastien Lecornu, urmează să aibă loc la prânz.
Potrivit unui bilanţ al Prefecturii poliţiei din Paris până la ora locală 8.25 (9.25, ora României), 75 de persoane au fost reţinute miercuri în Paris şi în împrejurimi.
MAE: Avertisment de călătorie în Franţa, pentru români
Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertziarte de călătorie în franța pentru români. Sindicatele din transporturile publice în comun (La Base), cele feroviare (SUD-Rail, CGT Cheminots) și aeriene (SUD-Aérien, CGT Air France), din învățământ (SUD-Education), servicii publice (CGT de la Fonction publique), sănătate (SUD Santé Sociaux), comerț (CGT Commerce et Services) și sectoarele industriale (SUD Industrie) din Franța au lansat un apel la grevă generală națională în data de miercuri, 10 septembrie.
Cetățenii români pot consulta aplicația SNCF Connect pentru informații despre traficul feroviar în timp real. Cu una până la două zile înainte, previziunile de trafic pentru diferite linii de tren (TGV, Ouigo, TER, Intercités, Transilien și linii internaționale) pot fi vizualizate pe site-ul SNCF.
Pentru rețeaua RATP (transportul în comun în Paris și regiunea pariziană), aplicația Bonjour RATP urmărește perturbările în timp real și sugerează rute alternative. Informațiile despre traficul RATP sunt disponibile și pe site-ul oficial https://www.ratp.fr/infos-trafic.
Pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor și pentru a verifica informațiile oferite de operatorii și companiile pentru liniile aeriene la care au planificate călătoriile, cetățenii români sunt rugați să consulte site-ul aeroporturilor din Paris (Charles de Gaulle și Orly): https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols sau ale aeroporturilor din localitatea de destinație / plecare.
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 și +33147052755.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel:
Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro, și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană