• Guvernul de la Madrid a aprobat un proiect de lege împotriva tutunului, care prevede interzicerea fumatului de orice fel pe terase, inclusiv interzicerea vape-urilor în cazul minorilor și vânzarea de țigarete electronice de unică folosință.
• În Spania, a spus ministrul Sănătății, fumatul provoacă 140 de morți pe zi, relatează The Guardian.
Actul normativ, aprobat de Executiv marți dimineață, are scopul de a „consolida protecția sănătății populației și de a adapta legea la modelele de consum și la piața produselor din tutun”, potrivit ministerului sănătății.
Conform proiectului de lege, țigaretele electronice, pliculețele cu nicotină, produsele pe bază de plante, pipele de narghilea și dispozitivele utilizate pentru încălzirea tutunului sau a altor substanțe ar fi tratate la fel ca fel ca țigaretele convenționale.
Utilizarea lor ar fi interzisă atât în spațiile publice închise, cât și în zonele exterioare precum terasele barurilor, stadioanele, centrele sportive, locurile de joacă pentru copii, stațiile de autobuz și unitățile de învățământ, potrivit Antena3 CNN.
Legislația include și interzicerea publicității, sponsorizării sau promovării oricărui produs de acest fel.
„Este vorba despre produse a căror consum și prezență pe piață a crescut substanțial în ultimii ani – mai ales în rândul tinerilor – și care, deși nu conțin întotdeauna nicotină sau tutun, sunt asociate cu actul de fumat sau inhalare și cresc, de asemenea, riscul fumatului de tutun convențional”, a precizat ministerul Sănătății într-un comunicat.
Ministrul sănătății, Mónica García Gómez, a precizat că „tutunul provoacă zilnic 140 de decese în țara noastră, ceea ce înseamnă 50.000 de persoane pe an”.
Însă, proiectul de lege nu include o propunere pentru ambalaje generice și simple pentru țigarete și nici creșteri de prețuri într-o țară în care un pachet de 20 de țigarete costă mai puțin de șase euro.
Potrivit datelor ministerului sănătății, 28,9% dintre bărbați și 22,6% dintre femei fumează zilnic în Spania.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană