- La miezul nopţii, Bulgaria a renunţat la moneda naţională în vigoare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, leva, trecând oficial la euro.
Bulgaria a aderat la UE în 2007, odată cu România, iar de atunci cele două țări au avut un parcurs european similar. Vecine în teren, dar și în clasamentele periodice întocmite pe diverse teme la nivel european, codașa Bulgarie a făcut, la 1 ianuarie 2026, un salt uriaș pe care România nu a reușit să-l execute.
În rândul vecinilor de la sud de Dunăre, această etapă marchează integrarea deplină a Bulgariei în Uniunea Europeană, însă vine la pachet cu o serie de temeri, cele mai multe referitoare, pe termen scurt, la scumpiri „speculative”, mai ales la alimente și servicii de bază.
Citiți și: Odată cu trecerea la euro, Bulgaria mărește prețurile la serviciile turistice
Bulgaria a devenit joi al 21-lea stat membru al zonei euro, într-un moment care evidențiază mai degrabă dificultățile majore ale extinderii monedei unice în restul blocului comunitar, potrivit unei analize citate de Mediafax. Doar câteva state UE mai rămân în afara euro, iar perspectivele lor de aderare sunt incerte.
„Extinderea suplimentară a zonei euro este probabil să fie frânată în viitorul previzibil”, în condițiile în care partidele eurosceptice joacă un rol cheie în guverne și parlamente, arată analiza citată.
România se numără printre țările cu un nivel relativ ridicat de susținere populară pentru moneda unică. Potrivit sondajului Eurobarometru, 59% dintre români sprijină adoptarea euro. Cu toate acestea, obstacolele economice sunt semnificative, fiindcă România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, iar stabilizarea finanțelor publice ar putea dura ani de acum încolo Pe fondul inflației ridicate, al măsurilor de austeritate și inclusiv în contextul presiunilor politice înaintea alegerilor din 2028, „subiectul a dispărut în mare parte din dezbaterea publică”, constată Reuters, într-un material citat de Mediafax.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană