Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

trgaedia, Crans-Montana, Elvetia raniti, urgenta absoluta,
Categorie: Știri internaționale

• Bilanţul dramaticului incendiu din barul din Crans-Montana este „teribil” şi „poate să se agraveze”, a declarat, vineri dimineaţă, şeful securităţii cantonului Valais, Stéphane Ganzer.
• În acest moment, aproximativ o sută de răniţi se află „în stare de urgenţă absolută”.

Autorităţile elveţiene au indicat, de asemenea, că prioritatea va fi „identificarea persoanelor decedate, astfel încât trupurile lor să poată fi predate rapid familiilor”.

Dar această sarcină nu va fi uşoară, după cum a indicat preşedintele cantonului Valais, Mathias Reynard, în cadrul unei conferinţe de presă joi seara, precizând că aceasta poate „dura mult timp” din cauza „situaţiei critice” şi a numărului mare de răniţi gravi şi cu arsuri extinse.

Peste 40 de persoane au murit şi peste 100 au fost rănite, în noaptea de Revelion, după un incendiu izbucnit la barul Le Constellation din staţiunea elveţiană Crans-Montana.

Sursa: News.ro

CITEȘTE ȘI: Update. Tragedie cu aproape 40 de morți în timpul petrecerii de Revelion, în stațiunea elvețiană de schi Crans Montana. Ce a declanșat dezastrul

Back To Top