- O ședință a Celulei de Criză Interinstituționale, cu participarea premierului Ilie Bolojan și a ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut loc la București, în contextul din Orientul Mijlociu.
- Ședința a inclus o teleconferință cu șefii misiunilor diplomatice din statele din regiune, respectiv Statul Israel, Statul Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuweit, Irak și Emiratele Arabe Unite.
MAE a anunțat, în urma întâlnirii de urgență convocate pe tema crizei din Orientul Mijlociu, că „nu există români răniți în regiune la acest moment”.
„Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetățeni români. Este prioritizată acordarea asistenței consulare pentru minori și pentru familiile cu copii.
Nu sunt înregistrate, la acest moment, solicitări de repatriere din Iran”, au mai precizat oficialii ministerului.
Citiți și: Iranul a răspuns cu atacuri în întreaga regiune, în urma loviturilor americane și israeliene
„În cazul Iranului am anunțat alerta de risc la nivelul 9/9 cu îndemnul ferm de a părăsi teritoriul pe 14 ianuarie, acum 6 săptămâni, şi în acest moment din comunitatea de români nu sunt cerințe de repatriere.
În cazul Israelului nivelul de alertă consulară a fost ridicat din iunie şi a fost crescut vineri la nivelul 8/9 - evitați orice călătorie şi respectați instrucțiunile autorităților în caz de urgență.
Am ridicat nivelul de alertă pentru Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Regatul Arabiei Saudita şi deşi sunt şi țări în regiune cu spațiul aerian deschis, dat fiind caracterul fluid al situației, recomandăm în general evaluarea cu responsabilitate a necesității efectuării acestor călătorii și, dacă este posibil, amânarea acestora până la ameliorarea situației de securitate și reluarea în condiții normale a zborurilor comerciale.
Recomandăm de asemenea menținerea legăturii cu liniile aeriene şi cu agențiile de voiaj pentru modificările logistice cerute de întreruperea zborurilor.
Au fost pe parcursul zilei momente în care numărul mare concomitent de apeluri a depăşit numărul de colegi disponibili în misiune. Deşi selecția «situație de urgență» redirecționa spre sprijinul operatorilor din centrala din Bucuresți este totuşi clar că sunt necesare resurse adiționale, mai ales în momente sensibile. Avem mai mulți colegi care ne vor fi mâine alături”, a transmis Oana Țoiu, într-o postare pe Facebook.
Recomandările MAE pentru cetățenii români în contextul evoluțiilor de securitate din Orientul Mijlociu
Având în vedere evoluțiile de securitate din Orientul Mijlociu și impactul acestora la nivel regional și global, inclusiv din perspectiva zborurilor comerciale, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în străinătate în perioada următoare să aibă în vedere perturbările înregistrate la nivelul zborurilor internaționale, în special pentru statele și orașele care constituie puncte de tranzit aerian.
De asemenea, având în vedere caracterul fluid al situației, MAE recomandă evaluarea cu responsabilitate a necesității efectuării acestor călătorii și, dacă este posibil, amânarea acestora până la ameliorarea situației de securitate și reluarea în condiții normale a zborurilor comerciale.
Totodată, în cazul cetățenilor români care se află în străinătate și sunt afectați de perturbarea zborurilor, MAE recomandă menținerea dialogului cu companiile aeriene sau agențiile de turism, precum și notificarea prezenței către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul în care se află.
MAE reamintește că marja de intervenție a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare în astfel de situații de forță majoră este limitată, având în vedere dinamica evoluțiilor și impactul acestora inclusiv asupra deplasărilor în interiorul statelor afectate, în conformitate cu recomandările și instrucțiunile autorităților locale.
Suplimentar, în același context, MAE a ridicat nivelul avertismentelor de călătorie la 6/9 – Evitați călătoriile neesențiale! pentru următoarele state: Bahrain (https://www.mae.ro/travel-alerts/68211), Kuweit (https://www.mae.ro/travel-alerts/66992), Iordania (https://www.mae.ro/travel-alerts/44859), Qatar (https://www.mae.ro/travel-alerts/68209), și Emiratele Arabe Unite (https://www.mae.ro/travel-alerts/68210).
Pentru Statul Israel nivelul de avertisment este 8/9 – Evitați orice călătorie! (https://www.mae.ro/travel-alerts/2938), iar pentru Iran 9/9 – Părăsiți imediat țara! (https://www.mae.ro/travel-alerts/2937).
Cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat” (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană