• După ce au cumpărat terenul și au amenajat primul cimitir ortodox din Japonia la Minami Alps, prefectura Yamanashi, membrii Parohiei Ortodoxe Române Tokyo construiesc tot acolo o biserică în stil maramureșean.
• Piatra de temelie a fost sfințită la finele săptămânii trecute.
Slujba a fost oficiată de Părintele Paroh Daniel Corîu, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfintitului Părinte Serafim, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Autonome din Japonia. În semn de respect, la ceremonie a asistat și preotul budist de la templul din vecinătate, potrivit Basilica.ro.
Construcția fundației va începe pe 1 Aprilie și va fi făcută de o firmă locală japoneză. Biserica propriu-zisă a fost realizată deja din lemn de meșteri din țară, apoi a fost dezasamblată și transportată în Japonia.

Instalarea și montarea bisericii în stil maramureșean se va face în perioada 29 Aprilie – 19 Mai, când vor veni din România și monahii care au ajutat la construirea ei. Tot în această perioadă va fi pusă și tabla pe biserică, lucrare realizată de o altă firmă japoneză.
Nu e ușor să construiești în Japonia
„Sâmbătă 14 martie, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Inaltpreasfintitului Arhiepiscop Serafim, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Autonome din Japonia, am pus piatra de temelie a bisericii închinate „Învierii lui Lazăr” și „Sfântului Dimitrie cel Nou” din Minami Alps, Yamanashi.
Credincioșii adunați în rugăciune alături de clerici, au ocupat locurile obișnuite din biserică înainte ca aceasta să fie construită, prefigurând deja săvârșirea și încheierea lucrărilor. Lângă ei s-a adăugat și preotul budist de la templul de peste drum.
Construcția fundației va începe pe 1 Aprilie și va fi făcută de o firmă locală japoneză. Instalarea și montarea bisericii de lemn se va face în perioada 29 Aprilie – 19 Mai, când vor veni din România călugării care au ajutat la construirea ei. Tot în această perioadă va fi pusă și tabla pe biserică, lucrare realizată de o altă firmă japoneză.
Rugăciunile ne-au dat nădejde, ne-au dat curaj ca ceea ce ne stă înainte să nu ne tulbure sau să ne sperie. Până la acest moment festiv și până să vedem biserica de lemn din România sosită pe terenul din Yamanashi, am trecut prin multe încercări. Am realizat că nu este ușor să construiești o biserică, mai ales în Japonia. Peste toate, puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-au arătat biruitoare. În continuare încercările și ispitele nu contenesc a ne cerceta, însă după ziua de sâmbătă avem mai multă nădejde că lucrările vor fi duse la bun sfârșit.
Cu siguranță acest efort al nostru – care de la stadiul de proiect până la acest moment împlinește aproape 2 ani, este un efort de echipă, un demers al comuniunii. De aceea, pentru a-l duce la bun sfârșit, facem apel tot la comuniune și la într-ajutorare. Cheltuielie ce urmează (construirea fundației, acoperișul bisericii, mâna de lucru, utilaje închiriate, și altele neprevăzute) ne pun din nou la rugăciune și la rugăminte: fiți parte la proiectul acesta istoric și ajutați-ne să-l ducem la bun sfârșit!
Toți cei care au contribuit cu darurile lor la construirea bisericii închinate „Învierii lui Lazăr” și „Sfântului Dimitrie cel Nou” vor fi pomeniți ca ctitori la Sfintele Liturghii săvârșite în ea”, transmite preotul paroh Daniel Corîu pe pagina oficială de Facebook a Bisericii Ortodoxe Române din Japonia.
Pentru ridicarea sălașului de cult, parohul și comunitatea ortodoxă din Japonia au deschis un cont pentru donații.

Foto: Biserica Ortodoxa din Japonia/ Facebook
CITEȘTE ȘI: Concurs: Catedrala Națională ar putea fi inclusă între cele mai spectaculoase fațade din Europa
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană