• Aflat într-o vizită de stat de patru zile în Statele Unite, alături de Regina Camilla, Regele Charles a susținut un discurs istoric în fața Congresului SUA, presărat cu ironii fine, umor englezesc, laude la adresa poporului american și referințe istorice.
• Totuși, cuvintele sale au avut și mesaje ascunse, spune presa internațională.
Vizita Regelui Charles și a Reginei Camilla în SUA are loc într-un moment aniversar pentru țara condusă de Donald Trump: se împlinesc 250 de ani de când SUA și-au declarat independența față de Regatul Unit al Marii Britanii.

Cuplul regal a fost întâmpinat cu aplauze în Congresul american. Zeci de secunde după ce Regele Charles și-a luat locul la tribună și Regina Camilla a luat loc pe scaun, congresmenii au continuat să îl aplaude.
Discurs istoric al monarhului britanic
Discursul regelui Charles, primul discurs regal în fața Congresului SUA din ultimii 35 de ani, a fost unul presărat cu ironii fine, umor englezesc, laude la adresa poporului american și referințe istorice. Monarhul britanic a fost întrerupt des de congresmeni, care, aparent fermecați de rege, s-au ridicat în picioare și l-au ovaționat și aplaudat furtunos.
Regele Charles nu s-a ferit însă să arate cum se poziționează în fața unor chestiuni sensibile pentru administrația Trump: NATO, războiul din Ucraina și protecția mediului. Monarhul și-a încheiat discursul cu un apel la „unitate” și la rezistență în fața izolaționismului.
„Cuvintele Americii poartă greutate și însemnătate, așa cum au făcut-o de la independență”, a declarat Regele Charles al III-lea în Congresul SUA. Acesta a pledat pentru multilateralism pe scena globală și pentru acțiuni comune împotriva schimbărilor climatice, potrivit The Guardian și BBC, preluate de HotNews.
Adresându-se legislativului american, suveranul britanic a evocat perioada care a urmat atentatelor teroriste din Statele Unite din 9 septembrie 2001, când a fost declanșat Articolul 5 din Tratatul NATO, cel care prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra întregii alianțe.
„Am răspuns apelului împreună – așa cum au făcut-o popoarele noastre timp de mai bine de un secol, umăr la umăr, de-a lungul a două războaie mondiale, în Războiul Rece, Afganistan și momentele care au definit securitatea noastră comună”, a declarat Regele Charles.
Aceeași „hotărâre de neclintit”, a subliniat el, este necesară acum pentru a „asigura o pace cu adevărat dreaptă și durabilă” în Ucraina, precum și pentru a combate „topirea dezastruoasă a calotelor glaciare din Arctica”.
„Angajamentul și expertiza Forțelor Armate ale Statelor Unite și ale aliaților săi stau la baza NATO, dedicați apărării reciproce, protejând cetățenii și interesele noastre, protejând nord-americanii și europenii de adversarii noștri comuni”, a adăugat monarhul britanic.
Suveranul i-a citat pe președintele american Donald Trump, care descrisese legătura dintre cele două țări ca fiind „de neînlocuit și de nedestrămat”, dar și pe premierul britanic Keir Starmer, care spusese că acest parteneriat bilateral este „indispensabil”.
„Provocările pe care le avem în față sunt prea mari pentru ca o națiune să le ducă singură”, a afirmat Regele Charles. „Dar în acest mediu imprevizibil, alianța noastră nu se poate baza pe realizările trecute sau presupune că principiile fundamentale pur și simplu dăinuie”, a avertizat acesta.
Regele Charles al III-lea a spus că se roagă pentru ca alianța dintre SUA și Regatul Unit „să continue să ne apere valorile comune, alături de partenerii noștri din Europa și Commonwealth, precum și din întreaga lume”.
Suveranul britanic a tras un semnal de alarmă cu privire la „colapsul sistemelor naturale critice”.
„Ignorăm pe propriul risc faptul că aceste sisteme naturale – cu alte cuvinte, economia naturii în sine – oferă fundamentul prosperității și securității noastre naționale”, a mai declarat Charles, recunoscut pe scară largă ca un susținător de mediu de lungă durată și pionier.
Mesajele ascunse din discursul regelui Charles în SUA
Deși discursul monarhului britanic a sunat jovial în fața liderilor de la Washington, frazele sale au fost presărate, însă, cu numeroase aluzii critice subtile.
Politico descifrează câteva dintre pasajele-cheie ale celui mai important discurs public al monarhului britanic din timpul vizitei sale de stat de patru zile în SUA, potrivit SpotMedia. Iată câteva exemple.
Ce a spus: „În imediata perioadă de după 11 septembrie, când NATO a invocat pentru prima dată Articolul 5, iar Consiliul de Securitate al ONU s-a arătat unit în fața terorii, am răspuns împreună, așa cum au făcut popoarele noastre de mai bine de un secol, umăr la umăr, prin două războaie mondiale, Războiul Rece, Afganistan și momentele care au definit securitatea noastră comună.”
Ce a vrut să spună: Nu renunțați la Articolul 5, pentru că britanicii au fost alături de voi când a contat cu adevărat.
Ce a spus: „Am servit cu o mândrie imensă în Marina Regală, urmând tradiția navală a tatălui meu, prințul Philip, duce de Edinburgh, a bunicului meu, regele George al VI-lea, a unchiului meu, lordul Mountbatten, și a străbunicului meu, regele George al V-lea.”
Ce a vrut să spună: Încetați să mai ironizați Marina Regală.
Ce a spus: „Cuvintele Americii au greutate și sens, așa cum au avut încă de la declararea independenței. Acțiunile acestei mari națiuni contează și mai mult. Președintele Lincoln a înțeles acest lucru atât de bine, reflectând în celebrul discurs de la Gettysburg că lumea poate să nu țină minte ce spunem, dar nu va uita niciodată ceea ce facem.”
Ce a vrut să spună: Postările impulsive pe Truth Social nu ajută, dar dacă reveniți la a fi parteneri de încredere, vom trece peste comentariile scrise cu majuscule.
Ce a spus: „În ambele țări, tocmai caracterul vibrant, divers și liber al societăților noastre ne oferă forța colectivă, inclusiv pentru a sprijini victimele unor probleme care, din păcate, există în ambele societăți.”
Ce a vrut să spună: S-ar putea să nu mă întâlnesc cu victimele lui Jeffrey Epstein cât timp sunt aici, dar vă arăt acum că nu sunt complet insensibil la situație.
Ce a spus: „De la adâncurile Atlanticului până la calotele glaciare ale Arcticii care se topesc dramatic, angajamentul și expertiza forțelor armate ale Statelor Unite și ale aliaților săi stau în centrul NATO, dedicate apărării reciproce, protejând cetățenii și interesele noastre și menținând siguranța nord-americanilor și europenilor în fața adversarilor comuni.”
Ce a vrut să spună: Nu vreau să mai aud de Groenlanda.
Ce a spus: „Ne întâlnim în vremuri de mare incertitudine; în vremuri de conflict, din Europa până în Orientul Mijlociu, care aduc provocări uriașe comunității internaționale și ale căror efecte se resimt în comunitățile din toate colțurile țărilor noastre.”
Ce a vrut să spună: Războiul din Iran îi afectează pe britanici (și pe voi, de altfel).
Ce a spus: „Mă rog din toată inima ca alianța noastră să continue să apere valorile comune, alături de partenerii din Europa și Commonwealth și din întreaga lume, și să ignorăm apelurile de a deveni tot mai izolaționiști.”
Ce a vrut să spună: Sunteți siguri că direcția „America First” este cea corectă?
CITEȘTE ȘI: MAE: Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia în vacanța de 1 Mai
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană