Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Spirit Airlines, faliment, preturi, combustibil, razboi, iran, compania
Categorie: Știri internaționale

• Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă, după ce nu a reuşit să obţină sprijinul creditorilor pentru un plan de salvare susţinut de guvernul american, în contextul exploziei preţurilor combustibililor cauzate de războiul cu Iranul.
• Companiile aeriene americane intervin pentru ajutarea pasagerilor blocaţi după prăbuşirea Spirit Airlines.

Compania aeriană low-cost Spirit Airlines, aflată în faliment a anunţat „o închidere ordonată a operaţiunilor”, după ce majorarea bruscă a preţurilor petrolului i-a afectat decisiv perspectivele financiare. Toate zborurile au fost anulate, iar pasagerii au fost sfătuiţi să nu se mai deplaseze la aeroporturi, transmite Reuters.

Colapsul companiei marchează prima victimă majoră din industria aviatică provocată de războiul declanşat în urmă cu două luni, care a dus la dublarea preţurilor combustibilului pentru avioane. Impactul este semnificativ, inclusiv prin pierderea a mii de locuri de muncă şi prin efectele asupra pieţei transportului aerian din SUA.

Planul de salvare propus de administraţia condusă de Donald Trump, în valoare de 500 de milioane de dolari, nu a reuşit să obţină consensul creditorilor. Pachetul prevedea finanţare în schimbul unor drepturi echivalente cu 90% din capitalul companiei.

Spirit Airlines era responsabilă pentru aproximativ 5% din zborurile interne din SUA şi avea peste 4.000 de curse programate în prima jumătate a lunii mai. Compania a fost un jucător important în menţinerea tarifelor scăzute, însă modelul său de afaceri a devenit vulnerabil după pandemie, pe fondul schimbării preferinţelor pasagerilor.

Creşterea explozivă a preţului combustibilului, de la aproximativ 2,2 dolari pe galon, cât estimase compania pentru 2026, la peste 4,5 dolari, a făcut imposibilă ieşirea din faliment fără finanţare suplimentară. Combustibilul reprezintă circa un sfert din costurile operaţionale ale companiilor aeriene.

În urma retragerii Spirit Airlines, rivalii precum JetBlue Airways şi Frontier Airlines sunt aşteptaţi să profite de golul lăsat în piaţă. JetBlue Airways a anunţat deja extinderea operaţiunilor din Fort Lauderdale, unul dintre hub-urile principale ale companiei falimentare, potrivit News.ro.

Industria aeriană globală se confruntă cu cea mai gravă criză de la pandemia de COVID-19, pe fondul perturbărilor generate de conflictul din zona Strâmtorii Ormuz, esenţială pentru transportul global de petrol. Specialiştii avertizează că şocul preţurilor la energie ar putea împinge şi alte companii vulnerabile în incapacitate de plată.

CITEȘTE ȘI: O nouă păsuire pentru Lukoil. Termenul până la care compania trebuie să-și vândă activele internaționale a fost amânat cu încă o lună

Back To Top