- Au fost ore tensionate în Orientul Mijlociu, după ce SUA au decis să răspundă la doborârea unui elicopter american în Strâmtoarea Ormuz.
Președintele SUA i-a acuzat pe iranieni că au doborât, acum două zile, că au doborât un elicopter militar american de tip Apache care survola Strâmtoarea Ormuz. Cei doi militari aflați în aparatul de zbor au reușit să se catapulteze. Liderul de la Casa Albă a avertizat că Statele Unite vor riposta, iar atacul a fost lansat câteva ore mai târziu.
„Forţele Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) au început astăzi, la ora 17:00 (ora Coastei de Est), să lanseze atacuri de autoapărare împotriva Iranului, la ordinul Comandantului Suprem, ca răspuns la doborârea de ieri a unui elicopter Apache al Armatei SUA. Misiunea reprezintă un răspuns proporţional la agresiunea nejustificată a Iranului”, informează CENTCOM într-o postare pe X.
„Forțele străine aflate în apropierea teritoriului nostru sunt expuse unui risc constant din cauza propriilor erori umane, a accidentelor simple sau a pericolului de a fi prinse în foc încrucișat. Pentru a reduce riscul, cea mai bună soluție este ca acestea să plece. Preferăm limbajul diplomatic, dar comunicăm și altfel”, a transmis, prin intermediul aceleiași rețele, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi. Acesta a publicat, ulterior, un mesaj în aceeași notă: „În ciuda înfrângerilor suferite pe câmpul de luptă, SUA au ales să ne testeze determinarea. Puternicele noastre forţe armate nu vor lăsa niciun atac sau ameninţare fără răspuns. Părăsiţi regiunea noastră dacă vreţi să fiţi în siguranţă”.
În cursul nopții, SUA au anunțat finalizarea atacurilor împotriva Iranului, lansate, în urma ordinului emis de comandantul suprem al forțelor armate americane, ca răspuns la doborârea unui elicopter american de tip Boeing AH-64 Apache.
Televiziunea de stat a Iranului a afirmat că atacurile americane din sudul ţării au lovit două rezervoare de apă, afectând alimentarea în zona districtului Bamani.
Citiți și: Bulgaria permite staționarea avioanelor militare americane pe teritoriul său doar până în iulie
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană