Categorie: Știri internaționale

marine le penPreşedinta Frontului Naţional (extrema dreaptă), Marine Le Pen, i-a cerut „solemn" lui François Hollande organizarea unui referendum în ianuarie 2014, privind ieşirea Franţei din Uniunea Europeană, relatează AFP, citată de realitatea.net.

Îi cer solemn preşedintelui Republicii să organizeze, în ianuarie 2014, un referendum privind ieşirea Franţei din Uniunea Europeană", a propus Le Pen la încheierea unei reuniuni a Consiliului naţional al partidului său, relatează realitatea.net.

„În ceea ce ne priveşte, noi vom cere să se voteze pentru ieşirea din Uniunea Europeană, cu excepţia situaţiei în care Guvernul francez ar deschide între timp negocieri solide şi ar obţine toate cele patru reforme de fond minimale", a afirmat lidera extremei drepte.
Aceste patru reforme sunt o „revenire organizată la monedele naţionale", „dizolvarea spaţiului Schengen" de liberă circulaţie (din care fac parte 22 dintre cele 27 de state membre UE), „autorizarea patriotismului economic şi reindustrializarea cu protecţionismul frontierelor noastre", precum şi „prevalenţa din nou a dreptului naţional asupra dreptului european", mai titrează sursa citată.

Marine Le Pen a mai adăugat: „noi nu credem că Guvernul vrea sau poate să obţină aceste rezultate şi credem că ieşirea din UE va fi în realitate singura soluţie posibilă, la fel de pozitivă pe cât de entuziasmantă".
Vineri, preşedinta FN a precizat pentru Le Figaro: „Dacă Guvernul refuză, vom face din alegerile europene un mare referendum pentru sau împotriva ieşirii din UE", a anunţat Le Pen.

Potrivit ei, Franţa va fi, în ianuarie 2014, la „răscruce de drumuri" în faţa „dispariţiei frontierelor", a „austerităţii" şi „dispariţiei tuturor protecţiilor".

Deputata europeană a subliniat în repetate rânduri pericolul reprezentat de „intrarea Bulgariei şi României în spaţiul Schengen fără vreo limită", care nu este încă realizată, mai multe ţări exprimându-şi reticenţele.

Back To Top