Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Bonnie Tyler, artista, murit,
Categorie: Știri internaționale

• Bonnie Tyler, legenda pop a anilor 1980, cunoscută mai ales pentru piesa „Total Eclipse Of The Heart”, a murit la vârsta de 75 de ani.
• Într-o declarație de pe pagina sa de Facebook, familia și echipa artistei au transmis că aceasta „a decedat pe neașteptate noaptea trecută la spitalul din Portugalia, din cauza bolii pentru care era tratată”.

În aceeași declarație, familia scrie că vor reveni cu noi informații, cerând respectarea intimității.

Tyler s-a trezit, luna trecută, din coma indusă în care a fost plasată în urmă cu mai bine de o lună, potrivit echipei sale.
La momentul respectiv, Tyler se află într-o „stare foarte gravă”, potrivit echipei sale. Artista a decedat o lună mai târziu.

Bonnie Tyler artista avea programat un concert aniversar la Sala Palatului din București, pe data de 23 octombrie din acest an.

Bonnie Tyler, o carieră de aproape cinci decenii

Artista galeză a rămas în memoria publicului prin piese precum „Total Eclipse of the Heart” și „Holding Out for a Hero”, relatează BBC.
Născută sub numele de Gaynor Hopkins, Bonnie Tyler a crescut în orașul Neath din Țara Galilor și și-a început cariera muzicală la sfârșitul anilor '70.
Artista a fost descoperită de impresarul Roger Bell într-un club din Swansea, iar în 1977 a lansat primul său single, „Lost in France”. Tot în 1977 a venit și primul mare succes comercial, „It's a Heartache”, piesă care a ajuns pe locul patru în topurile britanice și pe locul trei în clasamentul american Billboard Hot 100.

Consacrarea internațională a venit în 1983, odată cu lansarea hitului „Total Eclipse of the Heart”, care a ocupat primul loc atât în clasamentele din Marea Britanie, cât și în cele din Statele Unite. Piesa, compusă de Jim Steinman, colaborator apropiat al lui Meat Loaf, fusese concepută inițial pentru o adaptare muzicală a filmului „Nosferatu” și purta titlul provizoriu „Vampires in Love”. Într-un interviu acordat recent pentru BBC, Bonnie Tyler mărturisea că nu s-a săturat niciodată să interpreteze celebra melodie.

„Îmi place pentru că toată lumea abia așteaptă să cânte împreună cu mine”, spunea artista.
Succesul piesei i-a adus o nominalizare la premiile Grammy, iar ulterior Bonnie Tyler a mai primit alte două nominalizări pentru albumul „Faster Than the Speed of Night” și pentru piesa „Here She Comes”.

Tot Jim Steinman a semnat și un alt hit emblematic al artistei, „Holding Out for a Hero”, inclus pe coloana sonoră a filmului „Footloose” și devenit una dintre cele mai cunoscute piese ale anilor '80.

În 2013, Bonnie Tyler a reprezentat Regatul Unit la concursul Eurovision, unde s-a clasat pe locul 19 din 26 de participanți.

Zece ani mai târziu, artista a fost decorată cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru contribuția sa la muzică.

Bonnie Tyler a rămas activă și în ultimii ani ai carierei. În 2025, artista a lansat alături de David Guetta și Hypaton piesa „Together”, o reinterpretare în stil dance a hitului „Total Eclipse of the Heart”.
Tot în acest an, versiunea originală a melodiei a depășit pragul de un miliard de ascultări pe platforma Spotify, la 43 de ani de la lansare.

În 2017, artista a interpretat „Total Eclipse of the Heart” la bordul unei nave de croazieră din Caraibe, în timpul eclipsei totale de soare care a traversat Statele Unite, moment devenit viral la nivel internațional.

Bonnie Tyler a fost căsătorită cu Robert Sullivan timp de peste 50 de ani.

CITEȘTE ȘI: Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune, a murit la vârsta de 86 de ani

Back To Top