• Ministerul Justiţiei a precizat, marţi, în contextul arestării în SUA a fraţilor Andrew şi Tristan Tate, că nu există niciun fel de proceduri care să intre în competenţa de soluţionare a ministerului.
• În cazul în care MJ va primi orice solicitare de cooperare judiciară în legătură cu dosarele ce îi vizează pe cei doi, va da curs tuturor procedurilor necesare, au menţionat reprezentanţii instituţiei.
În contextul arestării fraților Andrew și Tristan Tate, pe teritoriul Statelor Unite, pentru buna informare a opiniei publice, Ministerul Justiției face următoarele precizări:
Potrivit cadrului legal aplicabil, la acest moment, la nivelul Ministerului Justiției, nu există niciun fel de proceduri care să intre în competența de soluționare a ministerului. În ipoteza în care Ministerul Justiției va primi din partea oricărei instanțe sau autorități competente, române sau străine, orice solicitare de cooperare judiciară în legătură cu dosarele ce vizează frații Tate, vom da curs tuturor procedurilor necesare din sfera competențelor noastre.
În ceea ce privește procedurile penale aflate în curs de desfășurare pe rolul autorităților judiciare, indiferent de jurisdicția în care acestea sunt instrumentate, Ministerul Justiției își reafirmă angajamentul de a rămâne deschiși oricăror cooperări, în limita competențelor legale, mai precizează reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană