Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ambasada Romaniei in Columbia, inchisa
Categorie: Știri internaționale

• Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunțat duminica aceasta că administrația sa, care își va prelua mandatul la 7 august, va închide cel puțin 14 ambasade, inclusiv pe cea din România.
• Măsura face parte dintr-o amplă reorganizare a rețelei diplomatice a țării.

„Într-o primă etapă voi închide ambasadele din Algeria, Azerbaidjan, Barbados, Cuba, Cehia, Etiopia, Ghana, Haiti, Ungaria, Malaezia, Nicaragua, România, Senegal, Africa de Sud”, a declarat De la Espriella într-un discurs pe rețelele sale de socializare în care a anunțat, de asemenea, suspendarea deschiderii misiunii în Palestina, precum și închiderea a 15 consulate.

La începutul acestui an, în mandatul președintelui în exercițiu al țării sud-americane, Gustavo Petro, Columbia abia ce își redeschisese ambasada în România, după 24 de ani de absență diplomatică directă dintre cele două state.

De la Espriella a dat asigurări că aceste măsuri „nu înseamnă ruperea relațiilor diplomatice” cu țările afectate, cu excepția Cubei și Nicaraguei, despre care a afirmat că în guvernul său „nu va exista nicio legătură cu tiraniile”.

Președintele ales a explicat că cetățenii columbieni din țările în care ambasadele vor fi închise vor primi în continuare asistență prin reprezentarea concomitentă a altor misiuni diplomatice din regiune și a afirmat că reorganizarea urmărește „să facă mai eficient” serviciul extern, informează EFE, citată de Agerpres și G4Media.

În cadrul acestei strategii, Abelardo de la Espriella a mai anunțat redeschiderea Ambasadei Columbiei în Israel, care va funcționa la Ierusalim, promisiune pe care noul președinte a făcut-o în timpul campaniei prezidențiale, și deschiderea unei misiuni diplomatice în Nigeria, cu scopul de a reorganiza prezența țării sud-americane în Africa.

De asemenea, el a indicat că va unifica unele reprezentanțe diplomatice care, în opinia sa, „se dublează în privința atribuțiilor”, precum ambasadele Columbiei în Franța și la UNESCO la Paris, precum și cele din Italia și de la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), la Roma, astfel încât un singur ambasador să-și asume ambele reprezentanțe.

Președintele ales a adăugat că în primele 100 de zile ale guvernului său va cere un audit tehnic al celorlalte reprezentanțe diplomatice pentru a evalua continuitatea acestora și a afirmat că resursele economisite cu aceste măsuri vor fi folosite pentru consolidarea sectoarelor precum securitatea, sănătatea, educația și infrastructura.

Foto: Ambasada României în Columbia/ Facebook

CITEȘTE ȘI: Ambasadorul rus convocat la MAE: I s-au prezentat fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României FOTO

Back To Top