Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a susținut un discurs ferm în Senat, în apărarea sprijinului european pentru Ucraina. Șefa Guvernului de la Roma a avertizat că o eventuală capitulare a Kievului nu ar aduce pacea, ci ar încuraja agresiunea Rusiei.
Categorie: Știri internaționale

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a susținut un discurs ferm în Senat, în apărarea sprijinului european pentru Ucraina. Șefa Guvernului de la Roma a avertizat că o eventuală capitulare a Kievului nu ar aduce pacea, ci ar încuraja agresiunea Rusiei.

„Nu-mi lipsesc tancurile rusești care au înăbușit revoltele din Praga și Budapesta. Și nu-mi lipsește nici Zidul Berlinului”, a declarat Meloni, într-un moment al discursului întâmpinat cu aplauze. Premierul italian a respins ideea că încetarea rezistenței Ucrainei ar reprezenta o soluție pentru încheierea războiului, subliniind că o pace durabilă nu poate fi obținută prin capitularea unui stat atacat.

Meloni avertizează asupra amenințărilor Rusiei la adresa Europei

Șefa Executivului italian a atras atenția asupra intensificării amenințărilor hibride ale Rusiei, menționând atacurile cibernetice, sabotajele și campaniile de dezinformare. Meloni a reafirmat că Italia își menține sprijinul pentru Ucraina și susține continuarea presiunilor economice și diplomatice asupra Moscovei, considerând că securitatea Europei depinde de respectarea suveranității și integrității teritoriale a statelor.

Back To Top