- Sute de școli din Irlanda de Nord, Scoția, dar și din Ungaria și Serbia au fost vizate, luni, de alerte cu bombă.
- Toate amenințările s-au dovedit a fi false, însă, în unele cazuri, unitățile de învățământ au fost închise, preventiv.
- Autoritățile încearcă să descopere acum dacă există vreo legătură între aceste incidente.
False alerte cu bombă, care vizau sute de școli, au fost trimise, luni, în mai multe țări din Europa.
În Irlanda de Nord, „până la 300 de şcoli au semnalat că au primit acelaşi e-mail, conţinând o ameninţare”, a anunţat poliţia, potrivit News.ro. Incidente au fost raportate și în Scoția. Toate au fost considerate „farse”.
Ministrul nord-irlandez al Educaţiei Paul Givan declara anterior că această ameninţare „pare să provină de la islamişti care afirmă că sharia va fi instaurată în ţară şi că dispozitive explozive reale s-ar afla în şcoli” și a anunțat că unele școli au fost închise.
În Europa, e-mailuri au fost trimise unor publicaţii locale în Ungaria, în care se arăta că bombe au fost plasate în peste 70 de şcoli în întreaga ţară, potrivit Poliţiei. Mai multe instituții au fost evacuate, însă autorităţile nu au găsit nicio bombă.
Citiți și: Atacuri cu drone asupra a două nave în Marea Neagră. Bulgaria cere ajutorul NATO
De asemenea, în Serbia, postul public RTS a anunţat că peste 100 de şcoli au primit, de asemenea, alerte cu bombă.
Incidentele au fost înregistrate la o zi după ce, acum două zile, o altă alertă cu bombă a vizat un avion care survola România, efectuând o cursă Tel Aviv - Viena. Aflată la granița dintre țara noastră și Bulgaria, aeronava a fost direcționată de urgență către Sofia, unde a aterizat în siguranță.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană