Categorie: Știri internaționale

bomba atomica hiroshimaZeci de mii de persoane s-au reunit marţi dimineaţă la Hiroshima pentru a marca 68 de ani de când a fost lansată prima bombă atomică din istorie, care a devastat acest oraş din vestul Japoniei.

Câţiva supravieţuitori, rude ale victimelor, oficiali guvernamentali şi delegaţii străine s-au reunit în jurul orei 08.00, (02.15 ora României) când s-a auzit primul clopot care a dat semnalul unui minut de reculegere, la ora la care, la 6 august 1945, bombardierul american Enola Gay a lansat bomba care a transformat oraşul într-un infern nuclear, titrează Mediafax.

Un număr de 140.000 de persoane au murit fie imediat, fie din cauza expunerii la radiaţii, între momentul largării bombei şi luna decembrie.

Bombardamentul de la Hiroshima a fost urmat de cel de la Nagasaki (sud-vest), la 9 august, care s-a soldat cu 70.000 de morţi. Aceste atacuri au grăbit capitularea Japoniei şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, la 15 august 1945.

„Oferim din adâncul inimii consolare şi sprijin sufletelor victimelor, afirmând că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a elimina acest rău absolut pe care îl reprezintă armele nucleare şi pentru a construi o lume în pace", a declarat marţi primarul oraşului Hiroshima, Kazumi Matsui, relatează sursa citată.

Ca o coincidenţă, în aceeaşi zi a avut loc o altă ceremonie la Yokohama (la sud de Tokyo) pentru punerea în serviciu a unui portelicopter, cea mai mare navă de război lansată de Japonia de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lansarea acestei nave de 248 de metri care poate îmbarca nouă elicoptere are loc într-un context tensionat cu Beijingul şi, într-o mai mică măsură, cu Seulul, din cauza unor diferende teritoriale.

La scurt timp după victoria Partidului Liberal Democrat (PLD, dreapta) în alegerile legislative din decembrie 2012, noul premier Shinzo Abe a declarat clar că nu va ezita să folosească forţa în cazul unei debarcări chineze pe insulele Senakaku, nelocuite şi situate la 200 de kilometri nord-est de coastele Taiwanului, revendicate de Beijing sub numele de Diaoyu, titrează rtv.net.

Încă din ianuarie, Guvernul Abe a aprobat un buget militar de 38,7 miliarde de euro, pentru 2013-2014, în creştere pentru prima dată în ultimii 11 ani.

În paralel, Tokyo şi-a anunţat intenţia de a constitui o forţă specială formată din 600 de persoane şi 12 nave pentru a supraveghea şi proteja arhipelagul Senkaku.

Back To Top