Categorie: Știri locale

pasarele pietonaleNicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în accidente rutiere pe DN1, tronsonul Comarnic-Buşteni-Azuga, de la instalarea pasarelelor pietonale, a semafoarelor inteligente şi a separatoarelor de sens. O analiză cerută de vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, arată că, din 2013, în cele trei staţiuni turistice, pe artera tranzitată de DN 1 numărul accidentelor rutiere grave şi al consecinţelor acestora a fost redus semnificativ.

În urma solicitării pe care Guvernul României a avut-o în vara anului trecut de asigurare a fluenței traficului rutier și a creșterii siguranței rutiere pe DN1, tronsonul Comarnic — Bușteni — Azuga, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea a dispus în cursul lunii august 2013 implementarea unor soluții tehnice, provizorii, pentru reducerea accidentelor cu victime.

Astfel, în zona stațiunilor turistice amintite, au fost instalate patru pasarele pietonale, una în Comarnic, două în Bușteni și una în Azuga, care au permis desființarea a șapte treceri de pietoni din cele trei stațiuni, fiind montate separatoare de sens în centrul stațiunii Bușteni și instalate semafoare inteligente.

Coordonarea implementării soluțiilor tehnice a fost realizată de către Direcția Rutieră din cadrul I.G.P.R..

La un an de la implementarea acestor soluții, din analizele efectuate de către Poliția Rutieră a reieșit că în cele trei stațiuni turistice, pe artera tranzitată de DN 1 numărul accidentelor rutiere grave și al consecințelor acestora a fost redus semnificativ. Nicio persoană nu și-a pierdut viața în vreun accident rutier, potrivit evz.

De asemenea, fluența traficului rutier pe DN1 a crescut considerabil, timpul de parcurgere a tronsonului Comarnic — Sinaia — Bușteni — Azuga reducându-se, în medie, de la 2 ore, la 40-60 de minute, în week-end și sărbători legale.

Back To Top