Un bărbat de 28 de ani, din Măneciu, i-a pus pe jar pe cunoscuți după ce a lăsat un bilet în care își cerea iertare pentru ce avea de gând să facă și a dispărut.
Autoritățile au fost alertate, iar Poliția și Pompierii au început, sâmbătă, o operațiune contra cronometru în zona barajului și în pădurea din apropierea localității.
Acțiunea a fost deturnată, pentru scurtă vreme, de o alarmă falsă, iar spre seară a fost oprită, dar căutările s-au reluat duminică dimineață.
Toate acestea pentru ca bărbatul să fie găsit, până la urmă, se pare că de o rudă. Potrivit IJP Prahova, acesta era în București.
Acum, că familiei i-a venit inima la loc, rămâne ca tânărul să dea socoteală pentru ce a făcut și nu este exclus să fie sancționat cu o amendă usturătoare pentru că a alertat degeaba autoritățile.