De la începutul acestei luni, la Gondola Sinaia este în vigoare programul de vară, valabil până la 15 septembrie.
Potrivit unui anunț făcut de Primăria Sinaia, în perioada 1 iunie - 15 septembrie, Gondola Sinaia va funcționa după programul de vară. Astfel, până la Cota 1.400, turiștii pot utiliza gondola zilnic, între orele 9.00 și 18.00, iar pe traseul Cota 1.400 - Cota 2.000 gondola funcționează în intervalul 09.30 - 17.30.
Excepție fac zilele de marți când, cel puțin la ora 12.00, instalațiile nu funcționează, pentru a permite efectuarea reviziei tehnice săptămânale.
Pe pagina de Facebook Gondola Sinaia, însă, turiștii sunt ținuți la curent, zilnic, cu starea instalațiilor, care pot sau nu să fie pornite și în funcție de condițiile meteo.
Potrivit sinaiago.ro, site-ul Transport Urban Sinaia, tarifele pentru utilizarea gondolei variază în funcție de distanță și vârsta turiștilor.
Astfel, copiii plătesc 15 lei pentru urcare/coborâre pe un singur tronson și 25 de lei pentru urcare + coborâre, în timp ce, la adulți, prețul unui astfel de tichet este de 20, respectiv 35 de lei.
Pentru un traseu complet, între Cota 1.000 și Cota 2.000, urcare + coborâre, copiii plătesc 35 lei/persoană, iar adulții 55 lei/persoană.
Pentru copiii cu vârste între 5 și 12 ani, reducerea este acordată cu condiția prezentării unui document care dovedește vârsta (certificat de naștere sau pașaport), în timp ce, de asemenea cu dovada vârstei, copiii sub cinci ani beneficiază de gratuitate.