Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Salvamontiștii, jandarmii montani și echipajele SMURD au intervenit, sâmbătă, în două cazuri apărute la Cheia, pentru recuperarea unor turiști care nu au mai putut să coboare de pe munte.


Prima intervenție a început după ce, în jurul orei 15.30, a fost semnalat faptul că o turistă care se afla pe traseu împreună cu alte trei persoane și-a rupt piciorul și nu mai poate să coboare. Un echipaj de pompieri  salvamontiști și jandarmi montani au intervenit pe muntele Zăganu, pentru recuperarea acesteia.
Femeia a fost coborâtă în jurul orei 17.00 și preluată de o ambulanță SMURD.
Însă operațiunile de acest fel aveau să fie reluate câteva ore mai târziu. De această dată, a fost vorba despre un caz apărut tot la Cheia. Un bărbat supraponderal care se afla în drumeție cu un grup de prieteni a început să se simtă rău și nu a mai putut înainta, potrivit reprezentanților ISU Prahova.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a participat la acțiune cu un echipaj SMURD.
Seria intervențiilor în zonele montane a început, sâmbătă, cu acțiunea de la Sinaia, unde un parapantist a rămas agățat la o înălțime de aproximativ 40 de metri (VEZI DETALII).
Foto: ISU Prahova

 

Back To Top