Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Palatul Culturii din Ploiești a găzduit, vineri, Conferința "Soluții legislative și instituționale pentru administrația publică locală", eveniment organizat cu prilejul Zilei Administrației Publice. Șefa promoției de anul acesta, de la facultatea de profil din cadrul UPG Ploiești, a primit, cu acest prilej, premiul "Constantin Dissescu".

Evenimentul organizat de Consiliul Județean Prahova și Centrul de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative și-a dorit să marcheze data de 23 iunie, care reprezintă, la nivel mondial, Ziua Administrației Publice. Conferința "Soluții legislative și instituționale pentru administrația publică locală" a fost precedată de un moment eosebit, menit să îndrepte atenția tuturor către viitorii funcționari publici și să încurajeze tinerii să urmeze o carieră în domeniu. Astfel, cu prilejul întâlnirii de vineri, Lorena Stăncioacă, șeful promoției 2017 de la Specializarea Administrație Publică din cadrul UPG Ploiești, a primit premiul "Constantin Dissescu", o distincţie care i-a fost acordată pentru rezultatele deosebite, de Centrul de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative din cadrul Facultății de Litere și Științe, Universitatea Petrol-Gaze.
În cadrul conferinței care a urmat, la Ploiești au fost abordate aspecte legate de colaborarea între mediul academic şi autorităţile locale, dezvoltarea judeţului, relaţia autorităţi locale – autorităţi statale, precum şi identificarea unor probleme legislative cu care se confruntă administraţia publică locală.
La conferinţa dedicată administraţiei publice au mai participat preşedintele Consiliul Județean Prahova, Bogdan Toader, directorul Centrului de Studii şi Cercetări Juridice şi Socio – Administrative din cadrul UPG Ploieşti, conf. univ. dr. Mihai Apostolache, subprefectul Judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, precum și primari din județ și parlamentari de Prahova.
Ziua internațională a administrației publice este marcată anual la 23 iunie în lumea întreagă, ea fiind instituită prin rezoluția 57/277 a Adunării Generale a Națiunilor Unite ca o recunoaștere publică a valorii și virtuții serviciului public față de comunitate, a contribuției administrației publice în procesul de dezvoltare dezvoltarea, a muncii depuse de funcționarii publici și pentru a încuraja totodată tinerii să urmeze o carieră în domeniu.

Back To Top