Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Prahova au intervenit joi, în jurul prânzului, la Biserica Domnească din Ploiești, după ce unui preot i s-a făcut rău în timpul slujbei oficiate cu prilejul celebrării hramului lăcașului de cult.

 

Prelatul, în vârstă de 57 de ani, se afla la Ploiești pentru a oficia, alături de alți preoți, slujba prilejuită de hramul Bisericii Domnești. Acesta a avut nevoie de asistență medicală după ce i s-a făcut rău. La fața locului au intervenit două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, care i-au acordat primul ajutor, medicii hotărând, ulterior, ca pacientul să fie transportat la spital, pentru investigații amănunțite.
Potrivit unor martori, preotul ar fi Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a cărui prezență la Ploiești a fost anunțată de Patriarhia Română, cu prilejul sărbătorii Sf. Ap. Petru și Pavel.

Back To Top