Două comune din Prahova sărbătoresc în acest weekend. Este vorba despre Aluniş şi Cornu, unde locuitorii au petrecut într-o atmosferă de zile mari, alături de personalități locale și județene.
La Cornu are loc, în acest weekend, Festivalul Florilor de Tei (DETALII AICI). Dar și Alunișul celebrează, weekendul acesta, zilele localității.
Printre oaspeții de seamă care au sărbătorit alături de localnici s-au aflat, sâmbătă, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, prefectul de Prahova, Mădălina Lupea, europarlamentarul Viorica Dăncilă. Șeful CJ Prahova a ținut să le transmită și un mesaj organizatorilor celor două evenimente și locuitorilor din comunele prahovene vizitate în cursul zilei. "Zi de sărbătoare, astăzi, în comunele Aluniș și Cornu, două localități cu realizări notabile, care s-au făcut remarcate în întreaga țară. Le mulțumesc pentru invitație și îi felicit pe domnii primari Iulian Bîgiu și Cornel Nanu pentru perseverența și devotamentul cu care își reprezintă cetățenii care i-au ales. Ne-a făcut o onoare să le avem alături și pe doamna europarlamentar Viorica Dăncilă și pe doamna secretar de stat Grațiela Drăghici. La mulți ani, Aluniș! La mulți ani, Cornu!", a scris Bogdan Toader pe pagina sa de Facebook.