Categorie: Știri locale

Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sprijiniți de jandarmi din cadrul Grupării Mobile "Matei Basarab" Ploiești și coordonați de procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, efectuează, miercuri dimineață, patru percheziții la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane bănuite de infracțiuni economice.

 

Potrivit Poliției Prahova, perchezițiile au loc în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală al cărui prejudiciu se ridică la aproape 14.000.000 de lei. "Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2010 - 2015, persoanele bănuite ar fi creat un circuit fiscal fictiv, prin intermediul a 13 societăți comerciale, având ca scop sustragerea de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat în vederea obținerii unor beneficii materiale substanțiale. În baza facturilor fictive de achiziții emise de firme, persoanele bănuite ar fi dedus în mod nelegal TVA și s-ar fi sustras de la plata impozitului pe profit, bugetul de stat fiind prejudiciat cu suma de 13.818.177 lei. Ulterior, prin intermediul societăților, au fost spălate diverse sume de bani prin efectuarea mai multor operațiuni financiare, constând în transferuri bancare, urmate de retrageri imediate", explică polițiștii prahoveni.
Mai multe persoane urmează să fie audiate, după descinderile de miercuri.

Back To Top