Autorităţile de mediu din Prahova au efectuat, din 2015 până în prezent, zeci de controale, anunţate sau nu, la rafinăriile din judeţ, inclusiv în urma numeroaselor sesizări venite din partea cetăţenilor cu privire la mirosurile neplăcute resimţite în aer. Chiar dacă au fost aplicate amenzi consistente, problemele nu par să se fi rezolvat în totalitate, în condiţiile în care continuă să se înregistreze niveluri ridicate ale emisiilor nocive.
De vină, într-o bună măsură, este şi legislaţia românească, adaptată după prevederile europene în domeniu, considerată mult prea permisivă în anumite cazuri.
Autorităţile de mediu au prezentat şi o statistică privind principalii agenţi economici din acest sector de activitate din judeţ, raportată la perioada 2015-august 2017. În acest interval, la rafinăria Vega s-au făcut 23 de controale, planificate sau neplanificate, încheiate cu 5 amenzi în valoare totală de 220.000 de lei, la Petrobrazi au avut loc 14 controale, încheiate cu 4 sancţiuni contravenţionale în sumă de 230.000 de lei, iar la Lukoil au fost derulate 12 controale, finalizate cu 3 sancţiuni contravenţionale, în sumă de 215.000 lei.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că va continua programul de investiţii la nivelul Agenţiei de Protecţia Mediului Prahova, pentru a asigura cele mai bune dotări necesare pentru monitorizarea poluatorilor din judeţ. Citiţi mai multe detalii AICI!
APM Prahova a anunţat că a depistat, în perioada ianuarie-iulie 2017, valori crescute ale emisiilor de benzen, măsurate de staţia de la Brazi, ajungând până la 6,78 micrograme pe metru cub. Pentru benzen, o hidrocarbură armoatică întâlnită în cărbuni sau petrol, cancerigenă în cazul unor expuneri îndelungate, Comisia Europeană a impus o limită anuală, spre deosebire de alţi compuşi chimici, pentru care limitele se raportează lunar. Asta poate însemna, în teorie, că un poluator poate să elimine în aer, timp de câteva luni, cantităţi uriaşe de benzen, dar tot să iasă sub media anuală şi să nu rişte sancţiuni.