Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Semafoarele de la intersecția dintre străzile Andrei Mureșanu și Șos. Nordului funcționează, din nou, după luni bune în care au fost nici mai mult, nici mai puțin decât elemente de decor.

 

Primăria Ploiești a anunțat, în sfârlit, repunerea în funcțiune a sistemului de semaforizare, după mai mult de jumătate de an. "Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic-Investiții / Biroul de Monitorizare Trafic Urban, a procedat la punerea în funcțiune a semafoarelor situate la intersecția străzilor Andrei Mureșanu, Șoseaua Nordului și Rapsodiei. Precizăm că semafoarele au fost distruse în urma a doua accidente rutiere, reparația acestora fiind realizată în cadrul contractului de mentenanță și reparații curente la semafoarele existente în municipiul Ploiești. Lucrările au fost decontate în baza asigurărilor RCA ale conducătorilor auto care au cauzat defectarea sistemului de semaforizare din intersecția sus amintită", a transmis Primăria Ploiești.
Semafoarele nu au mai funcționat, aici, din luna martie, iar în intervalul scurs de la acel moment, în intersecție s-au petrecut și alte accidente grave, dat fiind că vorbim și despre o zonă foarte circulată.

Back To Top