După ce, joi dimineață, stația de la Brazi de monitorizare a calității aerului a înregistrat depășiri de peste 10 ori la benzen și valori foarte ridicate de toluen, după numai câteva ore creșteri semnificative ale valorilor au fost detectate și în Ploiești.
La stația PH-5, din zona de sud a Ploieștiului, benzenul atinsese vineri dimineață, la ora 6.00, valoarea de 19,49 de micrograme/metru cub, deci de aproape patru ori peste limita admisă, asta în timp ce în centru, la stația PH-2, la ora 4.00 se înregistraseră valori de aproape 20,5 micrograme. Aceeași stație a înregistrat joi seară, la ora 21.00, la toluen, 23,28 micrograme/metru cub.
Tot la toluen s-au înregistrat, joi seară, valori destul de mari, de peste 11 micrograme, și la stația PH-1, din zona de vest, conform informațiilor publicate pe site-ul calitateaer.ro.
Joi dimineață, la stația de la Brazi, în aer erau 55,18 micrograme de benzen / metru cub, adică de 10, chiar de 11 ori peste limita legală admisă (VEZI DETALII).
Problema poluării este, de multă vreme, un subiect fierbinte la Ploiești. cea mai recentă campanie a fost iniţiată de un parlamentar USR, care strânge semnături în speranța că va reuși să atragă atenția asupra cazurilor frecvente în care în municipiu sunt înregistrate depășiri semnificative ale limitelor legale de substanțe nocive în aer (VEZI DETALII).