Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Un tânăr de aproximativ 30 de ani și-a pierdut viața duminică seară, pe DN 1, în dreptul localității Bărcăneşti, după ce motocicleta pe care o conducea a fost acroșată de un autovehicul.

 

Din primele cercetări a rezultat că șoferul autoturismului a schimbat banda de mers fără să se asigure, moment în care a lovit vehiculului condus de motociclist, a precizat purtătorului de cuvânt al IJP Prahova. Victima a fost găsită în stare critică, fiind preluată în stop cardio-respirator și transportată la spital, unde medicii au fost nevoiți, însă, să pronunțe decesul. Potrivit reprezentanților ISU Prahova, era vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani. În urma ambuteiajului creat, însă, un alt motociclist, de 44 de ani, a suferit contuzii toracice și abdominale și, de asemenea, a fost transportat la spital.
În accidentul de pe DN 1 au fost implicate cel puțin un autoturism și trei motociclete, aflate într-un grup de cinci din care făcea parte și cea condusă de tânărul decedat. Polițiștii urmează să stabilească, acum, firul evenimentelor și cine se face vinovat de producerea acestei tragedii. După primul impact, care i-a fost fatal motociclistului, mai multe dintre vehiculele aflate în grupul din care făcea parte acesta s-au lovit între ele.
În urma evenimentului, pe DN 1 a fost o adevărată desfășurare a forțelor de intervenție, aici fiind trimise ambulanțe, un echipaj SMURD și unul de terapie intensivă mobilă, dar și un echipaj de pompieri, pentru asigurarea zonei.

Foto ilustrație

Back To Top