Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

După publicarea, în Monitorul Oficial, a deciziei Instanței Supreme, privind interpretarea unor articole din Codul rutier, Poliția Locală Ploiești vine cu precizări privind atribuțiile pe care le au agenții, în acest domeniu.

 

Decizia ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial pe 19 septembrie și se referă la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin.(1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate", potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
"În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 155/2010 Legea poliției locale, «în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii: h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.» Poliția Locală nu aplică sancțiuni în baza dispozițiilor art.102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002, iar decizia mai sus menționată nu face referire la neexercitarea atribuțiilor polițiștilor locali stabilite prin Legea nr. 155/2010 (republicată), art. 7 lit. h). Pe cale de consecință, polițiștii locali aplică în continuare sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis. Facem precizarea că Serviciul Circulație pe Drumurile Publice din cadrul Poliției Locale Ploiești a aplicat cu strictețe prevederile legii, nu și-a depășit atribuțiile legale și nu a solicitat - prin poștă sau prin altă modalitate de comunicare - proprietarilor autovehiculelor oprite/staționate neregulamentar, datele de identificare ale persoanelor cărora le-au fost încredințate autovehiculele pentru a fi conduse pe drumurile publice", au transmis reprezentanții Poliției Locale Ploiești.

Back To Top