Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

accident rudului marasesti 11 17Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, marţi dimineaţă, în centrul municipiului Ploieşti, iar în urma impactului au ricoşat în alte trei autoturisme care erau parcate în zonă şi în gardul unei locuinţe. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 9.20, la intersecţia străzii Mărăşeşti cu strada Rudului, pe traseul 2 de autobuz din municipiu, în apropiere de zona cunoscută de ploieşteni ca Faredo.

Din primele informaţii, se pare că accidentul s-a petrecut pe fondul neacordării de prioritate, după ce unul dintre conducătorii auto ar fi "forţat" intrarea în intersecţie.

În urma impactului, maşinile au ricoşat şi au avariat alte trei autoturisme parcate, iar un  Matiz s-a oprit, în cele din urmă, în gardul  din prefabricate din ciment al unei proprietăţi aflate pe colţ, distrugând o parte din acest gard.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la faţa locului o ambulanţă SMURD şi un echipaj de pompieri pentru descarcerare, după ce în apelul telefonic primit la 112 se anunţase că o persoană nu mai poate să iasă dintre fiarele contorsionate. În cele din urmă, însă, s-a dovedit mai mult o sperietură, autorităţile anunţând că o singură persoană a fost rănită uşor şi a fost tratată la faţa locului, neavând nevoie de transport la spital.

Back To Top