Cu câteva zile înainte de inaugurarea Târgului de Crăciun de la Ploiești, atmosfera sărbătorilor s-a instalat deja la Halele Centrale acolo unde, pe 1 decembrie, a fost deschis târgul dedicat acestei perioade.
Târgul Sărbătorilor de iarnă al Hale și Piețe Ploiești a fost deschis în prezența mai multor oficialități locale și județene, între care prefectul Mădălina Lupea și președintele CJ, Bogdan Toader, dar și a vicepremierului Grațiela Gavrilescu, precum și a deputatului Rodica Paraschiv. Organizatorii și-au întâmpinat oaspeții în stil tradițional, iar primii colindători din Ploiești le-au făcut urări de Sărbători vizitatorilor care au trecut în prima zi pe la standurile amenajate în ton cu sezonul.
Târgul este amenajat la etajul I al Halelor Centrale și pe aleea din dreptul intrării principale.