Mai multe persoane bănuite că ar fi comis furturi din autoturisme urmează să fie audiate, în cursul zilei de marți, după descinderile organizate de polițiștii Secției 1 Ploiești.
Perchezițiile, la care participă și jandarmi, au loc la trei adrese din municipiu. Potrivit IJP Prahova, ancheta ar fi scos la iveală că, în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018, persoanele în cauză ar fi săvârșit mai multe furturi din auto, sustrăgând bunurile lăsate la vedere în mașini.
Până în prezent, prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 2.000 de lei.