Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Intervenţie dificilă, sâmbătă după-amiază, pentru pompierii prahoveni, chemaţi să lichideze un incendiu puternic care a izbucnit la un depozit de mase plastice din localitatea Pleaşa, comuna Bucov, la câţiva kilometri de Ploieşti! Este pentru a doua oară în cinci luni când respectivul centru este cuprins de flăcări.

Primul apel la numpărul de urgenţă 112 a venit în jurul orei 16.00, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că a trimis iniţial şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, foarte rapid numărul fiind suplimentat până la nouă. Flăcările erau extrem de puternice şi afectaseră circa 500 de metri pătraţi, cu degajări mari de fum negru şi gros.

Pompierii prahoveni s-au chinuit mai bine de o oră să stingă incendiul, anunţând că acesta a fost lichidat undeva în jurul orei 17.30. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în incendiu, în condiţiile în care angajaţii centrului de mase plastice aveau liber, aici fiind prezent doar un paznic. Pompierii urmează să determina cauza acestui incendiu.

Este pentru a doua oară în mai puţin de jumătate de an când acest depozit este cuprins de flăcări, amintesc reprezentanţii ISU Prahova, după ce aceştia mai fuseseră chemaţi să lichideze unul la mijlocul lunii mai.

Back To Top